Denisa Gelatu

Ultima oră: Toată familia Pascu, trimisă în judecată

DIICOT, familia Pascu, home1

Toată familia Pascu a fost trimisă în judecată de DIICOT. Este vorba despre Vlad Pascu și părinții lui, Mihai și Miruna Pascu. Vă reamintesc că Vlad Pascu, cel care a produs tragedia de la 2 Mai în urma căreia au murit doi tineri nevinovați, și mama sa se află în arest preventiv, în timp ce tatăl tânărului este cercetat sub control judiciar.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, expertiza în cazul accidentului de la 2 Mai arată ca Vlad Pascu rula cu o viteza de peste 102km/oră la momentul impactului cu victimele.

„Se conturează și mai mult ipoteza inițială asupra faptului că Pascu a plecat de la fata locului, având percepția că, dacă nu are nicio mașina în spate care să fi văzut accidentul, ar putea să scape. Reiese treaba aceasta și din faptul că a oprit doar câteva secunde, apoi și-a continuat deplasarea. Cu atât mai mult este necesară schimbarea încadrării faptei din ucidere din culpă în omor. Expertiza mai arată că Vlad Pascu făcea slalom pe drum și rula în afara părții carosabile”, a mai precizat avocatul.

Vlad Pascu este arestat în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa substanţelor interzise şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, după ce, drogat fiind, a ucis doi studenți la 2 Mai.

De asemenea, tânărul este cercetat pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.

Miruna Pascu a fost trimisă în judecată pentru că a încercat să influențeze martorii din dosarul accidentului 2 Mai.

Aceasta încerca să îi convingă pe cei care au fost la fața locului să nu declare ceea ce au văzut, pentru ca fiul ei să scape cu o pedeapsă ceva mai blândă.

Mihai Pascu a fost plasat sub control judiciar pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor după ce la percheziţiile făcute la locuinţa sa a fost găsită muniţie deţinută ilegal.

În 14 septembrie, el a plecat de la sediul DIICOT nervos, s-a urcat pe un scuter și a plecat în viteză, intrând în grupul de jurnaliști care îl așteptau pentru a-i lua declarații.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu