„Câţiva germani sunt ultima speranţă a României”, scrie Die Welt. „La 20 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, minuscula minoritate germană din România este mai populară ca niciodată. Câţiva români de origine germană au ajuns în poziţii înalte în stat, iar primarul oraşului Sibiu ar putea ajunge chiar premier. Cu toate acestea, minoritatea germană are de ce să se teamă pentru viitorul său”, se arată în articolul menţionat.
Articolul aminteşte că înainte de cel de-al Doilea Război Mondial în România trăiau 75.000 de germani, care reprezentau 4% din populaţia ţării. Cu toate acestea, scrie Die Welt, în prezent, în satele săseşti din Transilvania abia dacă se mai vorbeşte germană, iar cei mai mulţi germani s-au repatriat demult. Puţinii germani care au mai rămas în România au înfiinţat Forumul Democrat al Germanilor din România, din care face parte şi Klaus Johannis, constată ziarul german.
„Buna reputaţie de care se bucură germanii în România va consolida capacitatea lui Johannis de a-şi îndeplini cu bine funcţia. Reprezentanţi ai Forumului germanilor conduc deja zece oraşe, cele mai multe din judeţul Sibiu. (…). Întrucât sunt o minoritate mai scăzută ca număr decât maghiarii, nemţii nu sunt percepuţi de români ca reprezentând o ameninţare”, mai notează Die Welt.
Portalul german Der Westen constată, cu două zile înainte de scrutinul din România, că aceste alegeri sunt ca „o luptă în noroi”, observând că o confruntare atât de crâncenă nu a mai avut loc de mult. „Acuzaţii sălbatice, reproşuri serioase privind fraudarea: alegerile nu s-au mai desfăşurat atât de turbulent ca acum de la căderea regimului Ceauşescu, în urmă cu 20 de ani”, scrie Der Westen.
„Punctul culminant al campaniei murdare este o filmare controversată care îl prezintă pe preşedintele Traian Băsescu lovind un copil, în urmă cu cinci ani. Băsescu a declarat că este vorba despre un trucaj şi l-a acuzat printre lacrimi pe duşmanul său de suflet pentru această faptă: mogulul media Dinu Patriciu. Potrivit unui aviz al Institutului Român de Criminalistică s-a constatat, într-adevăr, că originalul înregistrării a fost manipulat”, mai scriu jurnaliştii germani.
„Alţii îi reproşează preşedintelui Băsescu că şi-ar fi adus iubitele în funcţii importante din Parlament sau chiar în funcţii importante din ministere. Nu mai puţin de trei nume importante sunt vehiculate. Pe de altă parte, Băsescu îl invinuieşte pe contracandidatul Geoană că a vândut ‘în secret’ interesele României la Moscova”, continuă articolul.
Der Westen mai constată că acuzaţiile reciproce de fraudare sunt întemeiate, din moment ce în România „nu este o mare problemă” să votezi de două ori. Este de ajuns să te duci, potrivit publicaţiei, la o secţie de vot specială unde nu există liste de alegători. În plus, se mai precizează, autocolantul care se lipeşte pe buletin pentru marcarea votului se poate dezlipi foarte uşor.
Die Presse anunţă că ” ‘Prostănacul’ se află pe drumul către înălţimi”, amintind de porecla pe care o are Geoană ca urmare a unei caracterizări făcute de Ion Iliescu. În acelaşi timp, ziarul austriac atrage atenţia că, de data aceasta, ‘prostănacul’ are şanse destul de ridicate să câştige duminică, spre deosebire de confruntarea cu Băsescu de acum cinci ani, când a suferit o înfrângere clară pentru funcţia de primar al Bucureştiului.
„Caracterizarea mai puţin galantă făcută de Ion Iliescu a fost adesea exploatată de adversarii politici şi pentru a lua în bătaie de joc slaba sa poziţie în interiorul partidului”, scrie ziarul.
Deustche Welle remarcă faptul că alegerile prezidenţiale au ajuns în runda finală. „Ambii candidaţi din turul al doilea au şanse bune în acest scrutin, dar alegerile au scindat întreaga societate română. În plus, după 20 de ani de la schimbarea regimului comunist, în cursa finală se află din nou doi candidaţi care sunt puşi în legătură cu fostul regim comunist al ţării”, scrie publicaţia.
„Ultimele sondaje îl plasează pe Geoană înaintea lui Băsescu. Este însă neclar dacă alegătorii liberali vor face saltul ideologic spre foştii comunişti social-democraţi, care în timpul dictaturii au eradicat tot ce înseamnă elita liberală din politică, industrie sau cultură. În prezent, liberalii şi social-democraţii vorbesc de împăcare – dar alegătorii vor arăta la 6 decembrie dacă acest mesaj este acceptat sau nu”, subliniază DW.
Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie un articol critic referitor la imaginile care îl prezintă pe Traian Băsescu lovind un copil sub titlul de „1.100 de palme manipulate la TV”. „Foştii comunişti au înscenat în România o luptă murdară împotriva preşedintelui Băsescu. Dacă ar fi să dăm crezare presei deţinute de oligrahi, atunci românii au de făcut o alegere uşoară duminică: pe de o parte se află candidatul social-democrat Mircea Geoană, un diplomat experimentat şi un exponent al reconcilierii, iar pe de cealaltă parte este actualul preşedinte Băsescu, un beţivan afemeiat, care încearcă să transforme România într-o dictatură”, comentează ironic FAZ.
Wiener Zeitung şi Der Standard observă, la rândul lor, că cei doi candidaţi duc o cursă umăr la umăr şi că rezultatul se anunţă foarte strâns. De asemenea, cele două ziare austriece subliniază că actuala campanie electorală din turul secund a fost deosebit de „intensă” şi „agresivă”, momentul cel mai „agitat” fiind constituit de filmuleţul cu Traian Băsescu lovind un copil.