Băncile au avut la dispoziţie 90 de zile ca să modifice contractele de credit în conformitate cu ordonanţa 50 (OUG 50).

„În ultimele 3 luni cred ca au stat cu arma la picior ca sa vada ce se intampla, cu speranta ca poate se intampla ceva si se blocheaza ordonanta”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Dacă nu mergeţi să semnaţi noile contracte, acestea se consideră acceptate de către client. În cazul multor bănci însă, comisioanele abuzive nu au dispărut, mai ales comisionul de risc, iar clienţii îşi caută dreptatea în justiţie.

„Şeful de la Erste Bank a zis acum cateva zile că oamenii vor să ne spânzure. Noi credem că singur împotriva băncii nu ai şanse de negociere. Când sunt câteva mii de persoane şi merg câteva sute într-un proces, oamenii te ascultă altfel”, a precizat Andrei Stoiciu, client bancar.

„Băncile sunt menite, sunt create de acţionarii lor pentru a realiza profit. Băncile nu sunt lacome. Ele îşi indeplinesc misiunea lor socială de a intermedia financiar in conditii cat mai bune posibile pentru piata si actionarii lor, a spus analistul financiar Bogdan Baltazar.

Consiliul Concurenţei acuză băncile că au stabilit dobânzile după bunul lor plac. Preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că ordonanţa 50 pe 2010 elimină comisioanele abuzive şi va creşte concurenţa dintre bănci.
Consiliul va continua să preseze piaţa bancară să uniformizeze costurile creditelor şi să reducă taxele de refinanţare.

Ordonanţa 50 este legală şi nu încalcă Directiva europeană 48 pe 2008 ci o extinde, ceea ce nu este interzis în Uniunea Europeană, susţine preşedintele Consiliului Concuremnţei, Bogdan Chiriţoiu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai spus că, la 6 luni de la intrarea în vigoare a Ordonanţei 50 se va realiza un studiu pentru a se cuantifica rezultatele obţinute.

Citeşte şi

Sfatul avocaţilor pentru populaţie: Cereţi băncilor actele adiţionale, chiar dacă nu semnaţi documentele

Consiliul Concurenţei anunţă o avalanşă de refinanţări în următoarele luni. Notarii vor scădea drastic taxele

Coaliţie anti-bănci pe internet: deja 8.300 de clienţi nemulţumiţi. Sfaturi pentru rate mai mici

Ultimele Articole