Pieţele financiare devin foarte vulnerabile. Această datorie uriaşă a umanităţii este făcută la indivizi şi entităţi tot de pe această planetă. Acei oameni îşi vor dori banii înapoi, datoria de obicei se refinanţează, însă la un moment dat se pune problema dacă mai are cineva încrederea de a împrumuta unora înglodaţi în datorii.
În 2007, datoria globală era de 57.000 de miliarde de dolari, acum e aproape de 200.000 de miliarde, arată un studiu McKinsey, citat de Financial Times. Încercarea de a reduce supraîndatorarea a început și s-a terminat la declarații. În realitate e un eșec. De la omul de rând până la guverne, întreaga lume se alimentează cu tot mai mulți bani împrumutați.
Aproape jumătate din datoria nou creată a apărut în țările în curs de dezvoltare, pe când economiile mature au acumulat doar o treime. Însă și populația a consumat mai multe credite. În majoritatea țărilor, gradul de îndatorare al gospodăriilor a crescut.
Adesea, punctele nevralgice sunt cauzate de politicile publice. Una dintre cele mai mari economii ale lumii, China, avea un nivel suportabil al datoriei înainte de 2007. De atunci a crescut de patru ori, la 282% din PIB. Statul a pompat bani în proiecte uriașe, dar nerentabile.
Raportul susține că nivelul de îndatorare ar putea fi gestionat de autoritățile chineze, cel puțin în aparență, doar că în cazul în care apare o criză, va fi mai greu de rezolvat, tocmai fiindcă țara e deja supraîndatorată.
În Europa, guverne precum Grecia, Italia sau Portugalia au datorii publice fabuloase, dar excesele tipic sudice au infectat și Scandinavia. Dobânzile mici încurajează supraîndatorarea și oamenii de rând s-au îngrămădit să cumpere case cu bani de la bancă. Raportul dintre creditele și veniturile suedezilor a trecut peste 170%.
În aceeași situație sunt olandezii, canadienii, australienii și multe țări asiatice.
Ritmul de creștere al datoriei nu e sustenabil, iar raportul McKinsey concluzionează că stabilitatea financiară e pusă sub semnul întrebării.
Și tocmai situația de supraîndatorare face și politicile monetare dificile. Creșterile de dobânzi pentru a tempera spiritele pot cauza probleme pentru că ar crește și mai mult sarcina financiară. Supraîndatorarea arată în sine probleme structurale.
Raportul McKinsey sugerează că ar fi nevoie de noi abordări și noi instrumente pentru a evita o noua criză.
În privința datoriei private s-ar putea negocia o nouă împărțire a riscului între bănci și debitori. În privința datoriei publice, ar fi nevoie de de restructurări și chiar ștergeri de datorii preluate de băncile centrale în cadrul programelor de relaxare cantitativă.
De pildă, Japonia are o datorie publică de 234% din PIB. Dacă ar fi eliminată datoria deținută de banca centrală a țării și diversele instituții publice, atunci ar ajunge la 90%. Însă și într-un asemenea scenariu există pericole, pentru că dispar active de sute sau mii de miliarde de dolari.
Cea mai bună este revenirea cu picioarele sub plapumă, reducerea datoriei, însă este un proces de prea lungă durată. Și puțini sunt dispuși la așa ceva.
