Mihai Barsan

Umbrărescu va construi un tronson din Autostrada Transilvania

autostrada, lugoj, om de afaceri, timisoara, tronson

Astfel, proiectarea şi construcţia Autostrăzii Transilvania, sector 3A, Cluj Vest (Gilău) – Mihăieşti, tronsonul 3A1, cu o lungime de 8,7 kilometri, vor fi executate de asocierea Spedition UMB- Tehnostrade.

 

Valoarea ofertei câştigătoare este de 258,2 milioane de lei, fără TVA (57 milioane de euro), iar durata contractului este de 6 ani, din care 6 luni perioada de proiectare, un an şi jumătate execuţia şi 4 ani de perioada de garanţie.

 

Contractul va fi semnat după finalizarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii.

 

La licitaţia pentru construirea acestui tronson au participat patru companii (Consorzio Stabile Alveare, Tirrena Scavi, Collini Lavori şi FCC Construccion) şi nouă consorţii (Selina SRL – Doprastav as – Sodi Constructii SRL, OHL ZS – Tel Drum, Pa&Co International – Hochtief Solution, Lena Engenharia e Construcoes – Apolodor Grup Construct – Via Design SRL – Arcadis Eurometudes, Copisa Constructora Pirenaica – Consinit SRL – Eurocerad International SRL, Azvi – Delta ACM 93, Porr Bau GmbH – Hidroconstrucţia – Studio Corona SRL, Spedition UMB – Tehnostrade şi Strabag SRL – Straco Grup SRL – Consitrans SRL – Drum Proiect SRL).

 

Guvernul a eşuat şi în acest an, al doilea consecutiv, în tentativa de a inaugura măcar un tronson din Autostrada Transilvania pe lângă cei doar 10 kilometri din 2010, o autostradă care trebuia executată în opt ani, dar care nici după aproape zece ani de la avizare nu are dată certă de finalizare.

 

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu compania americană Becthel care trebuia executat până cel târziu în 2012. Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent nu au fost executaţi decât 52 kilometri.

 

Pentru acest tronson de doar 52 kilometri construiţi într-un interval de şapte ani, statul a cheltuit până în prezent 5,6 miliarde lei, reprezentând mai mult de jumătate din totalul fondurilor care ar fi trebuit alocate pentru întregul proiect.

 

Ultima inaugurare a fost organizată la sfârşitul anului 2010 şi a vizat o porţiune de doar 10 kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău, totalul lucrării executate reprezentând puţin peste 10% din traseul total.

 

Guvernul a decis recent să eşaloneze datoriile CNADNR faţă de constructorii de drumuri, de 1,3 miliarde lei în total, pentru acest an fiind disponibilă suma de 200 milioane lei.

 

Firma Spedition UMB a participat, printre altele, la construcţia autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, a reabilitat o serie de şosele şi lucrează la construcţia autostrăzii Timişoara-Lugoj. Tehnostrade a executat, alături de UMB, primul tronson al autostrăzii Timişoara Lugoj, şi a reabilitat o serie de drumuri în ţară.

 

Primul tronson al Autostrăzii Timişoara-Lugoj, în lungime de 9,5 kilometri, a fost deschis circulaţiei, marţi.

 

România are în prezent puţin peste 300 de kilometri de autostradă.

Ultimele Articole