Astfel, explică magistraţii Curţii Constituţionale (CCR), articolul criticat prevede că reglementările Consiliului Concurenţei pot fi atacate în contencios administrativ în interiorul unui interval de timp de 30 de zile, care începe să curgă de la momente diferite, după caz, de la comunicare sau de la publicare. În acest fel, după trecerea celor 30 de zile, actele emise de Consiliul Concurenţei nu mai pot fi contestate, în vederea verificării legalităţii acestora, mai arată magistraţii.
CCR motivează că, în acest mod, se încalcă principiul constituţional al controlului judecătoresc al actelor administrative. De asemenea, se ajunge şi la o limitare a accesului liber la justiţie. „Prin urmare, instituirea unui termen pentru contestarea legalităţii actelor administrative cu caracter normativ emise de această autoritate contravine dispoziţiilor din Constituţie care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, precum şi celor care consacră accesul liber la justiţie”, se arată în motivarea deciziei din 10 iulie.
Curtea Constituţională a declarat neconstituţional, în data de 10 iulie, alineatul 2 al articolului 28 din Legea concurenţei. Acesta prevede că „reglementările Consiliului Concurenţei pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare, respectiv publicarea actului atacat”.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, de societatea comercială „Dafora” SA din Mediaş, într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii a Consiliului Concurenţei.