Denisa Gelatu

Un bărbat s-a legat cu cătușe pe șina metroului la Piața Unirii, în semn de protest. Care e motivul

home2, Unirii

Circulația metroului a fost îngreunată în această dimineață, pe magistrala Pipera – Berceni, din cauza unui bărbat care a coborât pe șine, la Piața Unirii 2 și s-a legat cu cătușe de o bară. Bărbatul avea o pancartă pe care scria „Opriți păcănelele“ și „Lăsați trenul să treacă“.

„Metrorex informeaza ca astazi, 08.08.2023, in jurul orei 11:20, in statia de metrou Piata Unirii 2, pe linia 2, directia Berceni, un calator a patruns in calea de rulare, imobilizandu-se de sina cu un dispozitiv metalic de prindere (catuse). Personalul Metrorex a luat masuri imediate de intrerupere a curentului din sina a 3-a si a anuntat organele abilitate pentru interventie. La acest moment, personalul Metrorex si personalul Brigazii de Politie si ISU intervin pentru a extrage calatorul din calea de rulare in conditii de siguranta.

Circulatia trenurilor a fost reorganizata si se circula in sistem pendula intre statiile Eroii Revolutiei – Universitate, linia 1.

Conform procedurilor interne, organele abilitate impreuna cu Metrorex vor deschide o ancheta de cercetare pentru a se stabili imprejurarile in care s-a produs evenimentul”, anunța Metrorex în urmă cu puțin timp.

Salvatorii de la SMURD au fost cei care au reușit să-l elibereze pe bărbat din cătușe. Acesta a fost transportat la Spitalul Obregia pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu