Potrivit unui comunicat emis joi de MAE, ceremonia a avut loc în prezenţa ambasadorului României la Atena, George Ciamba, a ministrului adjunct elen al afacerilor externe, membru al Parlamentului, Kostas Tsiaras, a conducerii Primăriei din Atena şi a directorului executiv al Fundaţiei Europene „Nicolae Titulescu”, George Potra.
În cuvântul său, ambasadorul României a reliefat profilul vizionar al lui Nicolae Titulescu pe scena regională şi europeană în perioada interbelică şi a subliniat puternicele afinităţi pe care marele om de stat român le-a avut faţă de Grecia, unde, cu 78 de ani în urmă, a avut loc semnarea Pactului Înţelegerii Balcanice.
La rândul său, ministrul adjunct elen al afacerilor externe, Kostas Tsiaras, a subliniat în intervenţia sa semnificaţia simbolică deosebită a evenimentului prin prisma relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre România şi Grecia.
Directorul Fundaţiei Europene „Nicolae Titulescu”, George Potra, a vorbit pe larg despre dimensiunea europeană a operei politico-diplomatice a marelui om de stat român, precursor şi promotor al ideilor Europei Unite.
La ceremonie au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai altor instituţii centrale elene, membri ai corpului diplomatic acreditat la Atena, personalităţi din mediile academice şi culturale, reprezentanţi ai asociaţiilor comunităţii româneşti din Grecia.
Bustul lui Nicolae Titulescu, amplasat prin bunăvoinţa autorităţilor locale în parcul Rizari, din centrul capitalei elene, este o donaţie a Fundaţiei Europene „Nicolae Titulescu” municipalităţii din Atena, în semn de prietenie faţă de poporul grec. Pe soclu figurează inscripţia (în traducere greacă): ”Nicolae Titulescu (1882-1941); Preşedinte al Adunării Societăţii Naţiunilor; Ministru al Afacerilor Externe al României; Inspirator al Pactului Înţelegerii Balcanice (Atena, 9 februarie 1934)”.
Dezvelirea bustului marelui om politic român se adaugă celorlalte simboluri ale relaţiilor bilaterale dintre România şi Grecia prezente în centrul Atenei, între care strada Voukourestiou şi placa comemorativă amplasată pe locul unde a funcţionat Ambasada României în perioada 1919-1946.
Ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936), ales în două rânduri preşedinte al Adunării Generale a Ligii Naţiunilor (1930 şi 1931), Nicolae Titulescu a fost artizanul şi promotorul Pactului Înţelegerii Balcanice, semnat la Atena la 9 februarie 1934, între Grecia, Turcia, România şi Iugoslavia, act constitutiv al unui aranjament de securitate şi cooperare care să asigure pacea şi stabilitatea regionale.