George Clooney a fost spitalizat după ce a slăbit aproximativ 13 kilograme pentru rolul din drama SF „The Midnight Sky’, pe care a regizat-o şi în care joacă rolul unui cercetător singuratic bolnav. Actorului i-a fost pus un diagnostic grav.
Lungmetrajul SF „Cerul de la miezul nopţii/ The Midnight Sky’ va fi lansat de Netflix la finalul lunii decembrie. Povestea post-apocaliptică îl urmăreşte pe Augustine (George Clooney), un savant singuratic aflat la Polul Nord, care încearcă din răsputeri să îi împiedice pe Sully (Felicity Jones) şi pe colegii ei astronauţi să revină pe Pământ, unde a avut loc o misterioasă catastrofă globală.
Cu patru zile înainte de a începe lucrul la film, scrie Mirror, Clooney a fost dus la spital acuzând dureri de stomac. A fost diagnosticat cu pancreatită, boală ce poate fi fatală, şi a petrecut câteva zile sub supravegherea medicilor.
Cineastul în vârstă de 59 de ani slăbise aproximativ 13 kilograme pentru acest rol şi este de părere că dieta urmată este posibil să fi contribuit la declanşarea bolii.
„Cred că am făcut eforturi prea mari să slăbesc repede şi probabil nu am avut grijă de mine. Mi-a luat câteva săptămâni să mă simt mai bine şi, ca regizor, nu este atât de uşor, pentru că ai nevoie de energie. Eram pe un gheţar în Finlanda, ceea ce a îngreunat lucrul. Dar a ajutat personajul’, a spus Clooney.
Pe lângă pierderea în greutate, el a trebuit să îşi lase barba să crească, fapt care nu a fost primit prea bine de soţia lui, Amal, în vârstă de 42 de ani.
„Mi-am lăsat o barbă mare şi urâtă şi fiului meu i-a plăcut, pentru că ascundea lucruri în ea pe care le descopeream când ajungeam la treabă’, a povestit actorul amuzat. „Dar soţia mea şi fiica mea au fost cu adevărat fericite când am dat-o jos, pentru că era greu să găseşti o faţă sub toată încurcătura aia”, scrie viva.ro.