„După pronunţarea deciziei (în 3 noiembrie – n.r.), le-am trimis o noitificare cu o copie după extrasul instanţei cu sentinţa, prin care le-am adus la cunoştinţă dispoziţiile instanţei, pentru a fi foarte riguroşi în procedură, deşi ei (Volksbank -n.r.) au fost prezenţi la termenul de judecată (…) În aceste condiţii, săptămâna trecută, clientul a primit sms de la bancă prin care i se aducea la cunoştinţă că figurează cu restanţe la plata ratelor la credit, cu suma corespunzătoare comisioanelor de risc pentru cele două credite. Clientul a plătit în întregime ratele lunare, mai puţin comisioanele de risc”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul clientului, Cristian Băcanu.
Potrivit avocatului, clientul a fost sunat săptămâna trecută de către un reprezentant al băncii, care i-a adus la cunoştinţă că figurează cu restanţe la plata ratelor. Reprezentantului băncii i s-a explicat că nu există restanţe şi respectivele comisioane de risc nu au fost plătite ca urmare a unei sentinţe pronunţate de instanţă.
„Cu toate acestea, miercuri, 24 noiembrie, clientul a primit două notificări scrise prin care i se punea în vedere să achite sumele aşa-zis restante din data de 5 noiembrie 2010, ulterioară datei în care s-a pronunţat instanţa. Mai mult, mama clientului, care este garantul unuia dintre cele două contracte de credit, a primit tot miercuri o adresă prin care i se aducea la cunoştinţă aşa-zisa restanţă a debitorului şi prin care i se solicita să efectueze plata în contul acestuia. Înştiinţarea precizează că în caz contrar banca poate declara scadenţa anticipată a soldului creditului cu toate consecinţele ce decurg din această acţiune”, a continuat Băcanu.
În notificarea transmisă girantului se spune: „În atare situaţie, vă reamintim faptul că, în caz de neachitare de către client a sumelor restante, Banca poate proceda la punerea în aplicare a prevederilor Secţiunii 8 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de Credit mai sus menţionată, privind declararea scadenţei anticipate a soldului creditului, cu toate consecinţele care decurg din aceasta”.
Ulteior, clientul a primit notificare de la bancă prin care era anunţat că va fi înscris la Biroul de Credit.
„O noua ameninţare, care va fi cu siguranţă adusă la îndeplinire, pentru că sistemul lor generează automat instrucţiunea către Biroul de Credit dacă nu este operată o modificare de către operatori cu privire la restanţele respective”, consideră avocatul.
Banca susţine că în notificare nu face „sub nicio formă” referire la declararea scadenţei anticipate, ci la raportarea clientului la Biroul de Credit pentru restanţele de plată. Citeşte articolul