Şeful UGIR Prahova, fostul arbitru internaţional Adrian Moroianu, 58 ani, care gestionează acest proiect a declarat pentru gsp.ro că viitorul complex ar trebui să se întindă pe 180 ha, finanţare guvernamentală/europeană şi parteneriate public-privat, buget estimat la peste 600 de milioane de euro pe 9 ani.
În luna ianuarie, Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR), filiala Prahova, lansa ideea unui proiect nebunesc: ridicarea unei uriaşe baze olimpice la intrarea în Ploieşti, pe un teren de 180 ha plasat pe centura spre Cheia, în comuna Bărcăneşti, aproape de Mănăstirea Ghighiu.
Adrian Moroianu, retras din activitate în 1995, preciza la vremea respectivă: „E vorba despre o strategie de dezvoltare a oraşului, pe intervalul 2012-2020, în cadrul căreia am gândit ridicarea unui complex unic pentru această parte a Europei”.
Potrivit gsp.ro, în ceea ce privește terenul şi gestionarea afacerii s-ar fi parafat deja contractul de asociere între Consiliul Judeţean Prahova, Consiliile Locale Ploieşti și respectiv Bărcăneşti și UGIR.
Săptămâna trecută, la solicitarea UGIR Prahova, Institutul de Arhitectură din Bucureşti, acelaşi care a contribuit şi la Naţional Arena şi Casa Olimpică de lîngă Arcul de Triumf, a realizat proiectele şi machetele viitorului centru olimpic.
Noul complex olimpic de lângă Ploieşti, care ar putea asigura 6.500 de locuri de muncă, s-ar afla la o distanţă de 6 km de noua autostradă Bucureşti – Braşov şi la 40 km de aeroportul „Henri Coandă”. O gară ar putea fi deschisă pe calea ferată care trece în apropiere de modulul 2.
„În toamnă ar urma să se organizeze primele licitaţii pentru segmentul de utilităţi şi apoi să se şi deschidă şantierul”, a precizat Adrian Moroianu, preşedinte UGIR Prahova, citat de gsp.ro.
Ce va cuprinde complexul olimpic:
Modulul 1:
1. Un stadion de atletism – 6.000 locuri
2. Sala Polivalentă A – 10.000 locuri (gimnastică artistică/ritmică, lupte, handbal, baschet, volei, taekwando)
3. Sala Polivalentă B – 5.000 locuri (box, scrimă, tenis de masă, haltere)
4. Un patinoar acoperit – 4.000 locuri (hochei, curling, patinaj viteză pe pistă scurtă)
5. Un lac artificial şi un patinoar în aer liber (iarna) pentru agrement
6. Un velodrom acoperit – 4.000 locuri (ciclism)
7. Un bazin olimpic – 4.000 locuri (înot, polo, sărituri în apă, înot sincron)
8. Academia de fotbal – clădire administrativă, teren central (4.000 locuri), 8 terenuri adiacente
9. Teren hochei pe iarbă – 4.000 locuri (+ un teren adiacent)
10. Academia de tenis – clădire administrativă, teren central (8.000 locuri), 6 terenuri adiacente (câte 500 locuri)
11. O sală de concerte şi un teatru de vară – 8.000 locuri.
Modulul 2:
1. Locuinţe în genul satelor olimpice
2. Parc distracţii după modelul Prater (Viena),
3. Clădiri administrative
4. Două hoteluri
5. Restaurante
6. Parcări supraterane şi subterane,
7. O grădiniţă
8. O policlinică