Mihai Voican

Un deputat USR își dă demisia din partid! Merge la PNL

demisie din USR, deputat usr, PNL

Deputatul USR, Oana Marciana Ozmen, își anunță demisia din USR și trecerea direct la PNL. Ea a explicat că nu poate să stea într-un partid fără strategie și fără viitor, iar PNL este alegerea firească.

”Azi am decis să plec din USR și îi asigur pe colegii mei că i-am reprezentat cu cinste la cel mai înalt nivel.

Am demonstrat că se poate face opoziție constructivă și am arătat că politica înseamnă echilibru, dialog, respect pentru adversarul politic, iar argumentul trebuie să fie elementul central în susţinerea opiniei politice.

Cred cu tărie că putem face politică de calitate în România, în care arta negocierii, diplomația sunt atributele politicianului român în calitatea sa de reprezentant al cetăţenilor.

Am consolidat relațiile cu ceilalţi parlamentari indiferent de culoarea politică și mi-am asumat să fiu un factor de coeziune și stabilitate.

În aceşti doi ani de activitate parlamentară, m-am ocupat de tema eficienței energetice a clădirilor și standardele nZEB și am reușit, în urma conferințelor organizate în Parliament, să înregistrez un proiect legislativ de modificare a legislației în domeniu. Dialogul permanent cu reprezentanții Guvernului, specialiștii în domeniu și colegii din Comisia pentru Industrii și Servicii, indiferent de culoare politică, a făcut posibilă promovarea acestei teme extrem de importante, în contextul crizei energetice actuale.

Din păcate, nu pot rămâne într-o construcție politică fără o strategie și o viziune de viitor, care se confruntă cu o criză generată de lipsa unui dialog constructiv între conducerea partidului și membrii săi.

Vă asigur că întotdeauna veți găsi în mine un susținător al proiectelor bune pe care le veți promova, căci rolul fiecăruia dintre noi este acela de a face din România o voce puternică în rândul țărilor europene.

Consider că locul meu este acum în PNL, un partid în care mă regăsesc, care împărtășește adevăratele principii liberale, de dreapta.

Anul trecut, participam la invitaţia colegilor din PNL la expoziția din Parlament care omagia 200 de ani de la nașterea lui Ion. C. Brătianu, personalitate marcantă a istoriei noastre și unul dintre cei mai influenți politicieni al vremurilor sale.

Marele politician spunea: “Un partid poate lupta contra altora ca să dărâme o stare de lucruri, dar ca să zidească trebuie că naţiunea întreagă, toate partidele să dea concursul lor; altminteri, ceea ce unii vor edifica, alţii vor surpa”.

Ca urmare, am ales să merg alături de colegii din Partidul Național Liberal pentru care cetățeanul a fost o prioritate, indiferent dacă a fost la putere sau în opoziție.

Reforma statului se face prin asumarea actului de guvernare și cu profesioniștii în domeniu, inclusiv în politică.”, scrie fostul deputat USR.

 

 

Ultimele Articole