Mihai Voican

Un ecran video uriaș s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert susținut de trupa Mirror în Hong Kong VIDEO

Hong Kong, incident concert

Un ecran video uriaș suspendat a căzut pe scenă în timpul unui concert susținut de trupa de Mirror în Hong Kong, scrie The Guardian. Doi dansatori și trei femei din public au fost răniți și au fost duși la spital.

Concertul de joi al trupei a fost al patrulea dintr-o serie de 12 concerte programate.

Pe rețelele sociale au fost distribuite clipuri video în care se văd membrii Mirror Anson Lo și Edan Lui cântând alături de mai muli dansatori, când unul dintre ecranele video suspendate deasupra scenei s-a prăbușit.

Ecranul a părut să lovească direct un dansator peste cap și pe corp, înainte de a se răsturna peste altul, în timp ce publicul țipa îngrozit, se vede în imagini.

Restul interpreților de pe scenă s-au grăbit să-i ajute pe cei loviți de ecran.
Poliția a comunicat că a fost alertată la 22.36 cu privire la incident și că doi dansatori au fost trimiși la Spitalul Queen Elizabeth, fiind conștienți.

Presa locală a relatat că spitalul a comunicat că unul dintre dansatori se afla într-o „stare gravă”, în timp ce celălalt era stabil.

Poliția a mai comunicat că a primit informații că, în afara celor doi interpreți care au fost răniți pe scenă, alte trei femei din public au fost rănite. Una a fost dusă la spital, fiind conștientă, în timp ce alte două erau în stare de șoc, dar nu au necesitat îngrijiri medicale. În urma incidentului, concertul a fost oprit și membrii publicului au fost rugați să părăsească locația.

Este cel mai recent accident din seria de concerte. Marți, unul dintre membrii Mirror, Frankie Lui, a părut că s-a dezechilibrat și a căzut de pe marginea scenei în timp ce ținea un discurs, potrivit clipurilor de pe rețelele sociale.

O petiție online despre problemele de siguranță ale concertelor Mirror a fost lansată în aceeași noapte și de atunci a strâns peste 13.000 de semnături de la fani. Petiția a cerut organizatorilor să asigure siguranța pentru Mirror și dansatorii săi și să se abțină de la utilizarea platformelor înălțate.

Mirror este un grup de 12 membri care a câștigat vertiginos popularitate în Hong Kong și are zeci de mii de fani în oraș.
https://twitter.com/i/status/1552879601486991360

Ultimele Articole

Lasă un comentariu