Un elicopter s-a prăbuşit la Londra, în apropiere de sediul MI6. VEZI VIDEO

accident aviatic, Londra

Serviciile de urgenţă au dat curs unor sesizări cu privire la prăbuşirea unui elicopter în sudul Londrei, iar Brigada de pompieri din Londra a anunţat că a primit multiple apeluri telefonice, după ce un elicopter a lovit o macara, în zona Vauxhall.

 

Elicopterul „a picat direct spre sol”, potrivit lui Paul Ferguson, un fost producător BBC. De asemenea, martori au anunţat că au văzut o coloană de fum în zonă.

 

Poliţia a anunţat că a primit primul apel telefonic la ora 8.00 GMT (10.00, ora României), iar Serviciul londonez de Ambulanţă a anunţat că se află la faţa locului. Surse din domeniul transporturilor din capitala britanică au confirmat, de asemena, că este vorba despre un incident.


Zona în care s-a prăbuşit elicopterul se află în apropierea clădirii MI6, serviciile de informaţii externe din Marea Britanie, şi a locului unde urmează să fie construită ambasada Statelor Unite.

 

„Toată lumea a crezut că este un atac terorist, era destul de devreme. A fost înfricoşător. Toată lumea încerca să iasă din clădire”, a declarat un martor ocular, Matt Harverson, pentru Sky News.

 

„Avem confirmarea decesului a două persoane la faţa locului. Nu avem alte detalii. Alte două persoane au fost transportate la un spital din sudul Londrei, aşteptăm detalii despre starea lor”, a adăugat poliţia într-un comunicat.


În acest stadiu, Scotland Yard nu consideră prăbuşirea drept „un act legat de terorism”, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

 

Peste 60 de pompieri şi opt autospeciale se află la faţa locului, afirmă corespondentul BBC.

 

„Clădirea de care s-a lovit elicopterul este învăluită în ceaţă”, a mai declarat Ferguson. El a adăugat că macaraua de pe clădire „atârna pe o parte” a acesteia. Martori au declarat că au văzut moloz pe sol.

 

Potrivit unui corespondent BBC, cel puţin patru ambulanţe şi numeroase vehicule de poliţie se află la faţa locului. Circulaţia este închisă pe Wandsworth Road, la nivelul staţiei Vauxhall, la sol părând că există moloz, potrivit corespondentului, iar o macara de pe clădirea aflată în construcţie pare avariată.


Martori au postat mesaje pe Twitter despre ceea ce au văzut. „Tocmai intram cu bicicleta (în zonă), când am văzut mult fum deasupra (zonei) Vauxhall, înţeleg că s-a prăbuşit un elicopter, l-am văzut zburând deasupra Chelsea Bridge şi m-am gândit că este ciudat”, scrie Belinda Moore, într-un mesaj postat pe Twitter. Un „elicopter tocmai a lovit o macara şi s-a prăbuşit la câţiva metri în faţa mea, în Vauxhall. Sunt complet şocat”, scrie Quin Murray, într-un mesaj postat pe Twitter.