Sorin Simon

Un fals reprezentant al ministerului Economiei s-a dus la şefii unor multinaţionale

MECMA, Ministerul Economiei, multinaționale, straini

„Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri (MECMA) avertizează că aceste demersuri, al căror protagonist, neidentificat deocamdată, s-a recomandat Cristian Popescu, nu sunt autorizate de către ministru sau de către conducerea ministerului”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Reprezentanţii oficiali ai ministrului şi ai MECMA pot fi găsiţi pe site-ul instituţiei, spun reprezentanţii ministerului. Potrivit acestora, orice contact stabilit de către aceştia ar trebui să răspundă exigenţelor de profesionalism şi deontologie a afacerilor.
„Din această perspectivă, solicităm reprezentanţilor mediului de afaceri să trateze cu precauţie orice solicitare care poate fi asociată unor interese personale, obscure sau care iese din cadrul comun al comunicării instituţionale”, mai informează comunicatul.

Situaţia creată urmează să fie investigată de către instituţiile abilitate, pentru a fi înlăturate efectele neplăcute generate de aceste acţiuni neautorizate.
„Sper ca dialogul firesc al comunităţii de afaceri din România cu autorităţile statului nu este perturbat de astfel de iniţiative iresponsabile”, a declarat ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton.