Marian Manolache

Un fond de investiţii cu active de 5,7 mld. euro a pus piciorul în România

achiziție, adezivi, creștere, produse, rasnov, România

Astfel, Dynea îşi întăreşte prezenţa pe pieţele din Europa de Sud Est, prin cumpărarea S.C. Rom Re Ro Munteanu S.R.L., iar noua compania se va numi Dynea Reisns România SRL, a anunţat compania.

Compania este controlată de două fonduri de investiţii: Industri Kapital 1997 şi Industri Kapital 20o0, controlate la rândul lor de fondul de private equity IK Investment Partners, şi care deţine active în valoare de 5,7 miliarde de euro.

 

“Ne aşteptăm la o creştere substanţială în această regiune în anii care urmează. România este o ţară interesantă, cu o creştere puternică în industriile în care activează clienţii noştri şi suntem foarte încântaţi că am reuşit să punem piciorul şi pe această piaţă. Şi mai mult, această achiziţie ne va da oportunitatea să ne concentrăm mai mult pe produsele fenolice”, a declarat  Nina Kopola, executive vice president şi preşedintele Dynea Europe.

Rom Re Ro are o unitate de producţie în judeţul Braşov, la Râşnov, unde dezvoltă şi produce o gamă variată de produse în care se folosesc răşini fenolice şi uree pentru industria lemnului, dar şi răşini solide de tip novolac pentru turnatorii si elemente presate. Fabrica are o capacitate de producţie de 50.000 de tone anual, dar şi un centru de cercetare. Înfiinţată în 1993, Rom Re Ro are 40 de angajaţi şi exportă produse în ţări precum Italia, Polonia, Serbia şi Croaţia.

“Tradiţia noastră a fost să ne servim clienţii cu produse de calitate. Viitorul împreună cu Dynea va consolida compania şi vom putea să ne satisfacem clienţii mult mai bine”, a declarat Remus Muneanu, fostul proprietar al Rom Re Ro.

 

Cine este Dynea

Dynea este un lider mondial în crearea de adezivi şi alte soluţii folosite în industriile lemnului şi construcţiilor. Vânzările Dynea din 2009 au fost de 527 milioane de eur0, iar compania are 36 fabrici cu 2.000 de angajaţi în 23 de ţări din Europan, Asia şi Brazilia. Sediul central este la Helsinki.

IK Investments Parners a fost înfiinţat în 1989 şi de atunci a cumpărat 74 de companii. În prezent, porotoliul numără 23 de companii, printre care şi Dynea. De la înfiinţare şi până în prezent, IK Investments a reuşit să formeze alte şase fonduri: IK1989 Fund (108 mil. euro), IK1994 (250 mil. euro), IK1997 (750 mil. euro), IK 2000 (2,1 mld. euro), IK 2004 (825 mil. euro), IK 2007 (1,7 mld. euro).

 

Ultimele Articole