Mucenic Ioana

Un laureat al premiului Nobel pentru Economie critică moneda Euro: Nu este bună pentru pace

critici, economie, euro, Joseph Stiglitz, Nobel

„Toţi observatorii externi sunt de acord că euro şi politica de salvare a euro divizează în acest moment europenii. Este vorba despre diviziuni între state, dar şi în interiorul statelor, unde curente extremiste şi naţionaliste devin mai puternice. Nu este benefic pentru pace. În ansamblu, euro a fost contraproductiv”, a afirmat Stiglitz.

 

„Situaţia actuală este instabilă. Aceasta va conduce fie la o mai mare integrare, fie la mai puţină. Este posibil ca părinţii fondatori să fi avut dreptate (să creeze euro), dar ei şi-au imaginat cu siguranţă o evoluţie naturală spre o uniune politică şi nu o uniune forţată pentru a evita un dezastru”, a adăugat acest reprezentant al curentului neo-keynesian, care a fost recompensat în 2001 cu premiul Nobel pentru Economie.

 

Totodată, Joseph Stiglitz a salutat acordarea, vineri, a premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene. „UE a fost creată ca un proiect al păcii şi a asigurat pacea în Europa. Aşa că merită premiul”, a afirmat el. Totuşi, „UE nu este acelaşi lucru cu zona euro”, a subliniat acesta.

Ultimele Articole