Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că în liftul de la Casa Presei care a căzut în gol erau patru persoane, două fiind transportate la spital.
Coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, a precizat că unul dintre răniţi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, având o contuzie la spate, iar celălalt a fost preluat de o maşină de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABI).
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, dr. Alis Grasu, a declarat că persoana transportată cu ambulanţa SABI avea fractură la genunchiul drept şi a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Elias.