Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală faţă de Gabrielei Stanciu, prorector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, pentru luare de mită şi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şi Lucica Toader, pentru dare de mită.
Anchetatorii i-au interzis Gabrielei Stanciu să părăsească ţara pe o perioadă de 30 de zile şi au luat măsura obligării de a nu exercita funcţia de prorector, se arată într-un comunicat de presă de joi al DNA.
Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în luna iulie 2012, Gabriela Stanciu, în calitate de prorector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a primit 1.500 de euro de la Lucica Toader, mama unei candidate la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie, „pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a-i pune la dispoziţie subiectele şi răspunsurile corecte”.
„Concret, în schimbul banilor, învinuita Stanciu Gabriela a pus la dispoziţia învinuitei Toader Lucica, anterior examenului, subiectele de concurs selectate la disciplina chimie, iar pentru disciplina biologie, răspunsurile corecte pentru fiecare din cele 50 de întrebări. În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor şi răspunsurilor de concurs, fiica învinuitei Toader Lucica, a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa”, au arătat procurorii, în documentul citat.
Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Dănuţ Tiberius Epure, suspendat din funcţie, a fost arestat preventiv în 31 iulie, pentru luare de mită. În acelaşi dosar este cercetat în libertate şi Stere Tala, pentru complicitate la luare de mită.
Potrivit procurorilor, Dănuţ Tiberius Epure a primit de la o persoană, în cursul lunii august a anului trecut, 1.000 de euro, prin intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie, pe un loc destinat cetăţenilor străini.
De asemenea, în iulie 2013, Tiberius Epure ar fi pretins, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinşi în iulie, Epure a primit 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie.
Anchetatorii susţin că la pretinderea şi primirea sumei de 4.000 de euro rectorul Universităţii „Ovidius” a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani.