„Avem în față un val. O clasă politică de hoți, de minciună, avem în față un tsunami de corupție, de hoție din banii noștri. Noi ne luptăm cu valul, noi nu suntem pe val, noi suntem în fața valului pe care vrem să-l distrugem, tot pentru tine, ca banii furați să se întoarcă la tine”, a declarat Macovei, în discursul său.
Ea a spus că noul partid este singurul care merge pe „calea cea dreaptă” și a susținut că această formațiune nu are nimic de a a face cu actuala clasă politică.
„Astăzi se naște partidul M la puterea 10. De ‘n’ ori, nu numai de 10 ori, de ‘n’ ori cuvântul ‘merit’, cuvântul „modernizare”, cuvântul „muncă”, cuvântul „moralitate”, pentru că nu se poate face politică fără moralitate. Asta înseamnă, de fapt, ‘M’: înseamnă modernizarea României, bunăstarea României și a românilor prin modernizare, înseamnă merit, înseamnă fiecare la locul lui pe meritul lui, înseamnă muncă, înseamnă că tu îți administrezi banii câștigați cinstit, și nu statul, înseamnă mediu, pentru că omul nu este călăul naturii, ci este protectorul naturii, și înseamnă multe alte lucruri minunate, care, iată, încep cu ‘m’, de la minune”, a arătat Monica Macovei.
Europarlamentarul a adăugat că partidul M10 se pronunță pentru prosperitate, modernizare, stat minimal. Potrivit Monicăi Macovei, stat minimal înseamnă birocrație redusă, guvern și parlament reduse și o intervenție cât mai mică în economie.
„Stat minim, numai ce avem nevoie — apărare, ordine publică, siguranța cetățeanului, justiție, politică externă. Foarte multe ministere trebuie să dispară, foarte mult din aparatul bugetar trebuie să dispară. Trebuie să rămânem numai cu acele funcții esențiale ale statului. În rest, libertate. Vreau o țară mare, o țară puternică, puternică economic, puternică pe plan internațional, o țară puternică energetic, o țară relevantă, o țară care să conteze de care să se țină seama. Când spui România, să stai cu capul sus”, a mai declarat Macovei.