Un nou scandal de falsificare a laptelui praf în China

China, falsificare, lapte praf, scandal

Potrivit autorităţilor din Suzhou /estul Chinei/, unde se află sediul companiei Xile Lier, Mo Jun a comis multiple infracţiuni. Aproape 25 tone de lapte au fost confiscate.

 

Anunţul a fost făcut după ce postul public de televiziune CCTV a dezvăluit că firma chineză a amestecat laptele praf importat cu lapte expirat, a schimbat data de expirare pe cutii şi a vândut ca lapte praf pentru bebeluşi, mai scump, un produs destinat în realitatea unor copii mai mari.

 

Subiectul laptelui pentru bebeluşi este deosebit de sensibil în China după scandalul din 2008 al laptelui cu melamină. Substanţa, utilizată în locul proteinelor din lapte, a provocat decesul a cel puţin şase copii şi maladii cronice la alţi 300.000.

 

Autorităţile din Suzhou au declarat, pentru AFP, că producţia de lapte praf a companiei a fost oprită din noiembrie. Produsele sale, vândute sub eticheta Hero Nutradefence, nu au fost însă retrase din rafturile magazinelor din China.

 

Potrivit comisiei administrative din zona industrială Suzhou, „ancheta este încă în curs la ora actuală”.

Ultimele Articole