Un pariu păgubos: creditele în franci elveţieni. Vezi cu cât s-au scumpit

BNR, credite franci elvetieni, curs BNR, curs leu, devalorizare leu, franc elvetian

  În urmă cu doi ani, un franc elveţian era cotat de BNR la 2 lei şi 24 de bani. În 2009, cursul urcase deja cu 25 la sută, la 2 lei şi 79 de bani, pentru ca ieri, BNR să coteze moneda elveţiană la cel mai ridicat nivel din istorie, de 3 lei şi 35 de bani. Observăm o scumpire cu 50 de procente faţă de acum doi ani. În numai o lună, leul a pierdut în faţa francului aproape 10 procente.

Astfel, o rată lunară de 400 de franci costa luna trecută puţin peste 1.200 de lei. Acum, pentru aceeşi rată românii scot din buzunare mai mult cu 110 lei.  Cei care au luat un împrumut în franci elveţieni în urmă cu doi ani sunt şi mai dezavantajaţi. În septembrie 2008, pentru o rată de 400 de franci se plăteau doar 900 de lei.

 În 2009 aceeaşi rată costa mai mult cu 220 de lei, iar acum, pentru rata de 400 de franci plătim 1.340 de lei, mai mult cu peste 400 de lei faţă de cât plăteam acum doi ani.  Potrivit datelor BNR, aproximativ 4,5 la sută din creditele cu valoare de peste 20 de mii de lei, au fost acordate în franci elveţieni sau yeni japonezi.

Ultimele Articole