Potrivit reprezentanţilor Helvetansa, achiziţia a fost făcută în perioada de dinainte de criză, când apetitul cumpărătorilor români pentru astfel de obiecte însă nu fusese atins de recesiune.
Piesa a fost desemnată Ceasul Anului în 2007, potrivit site-ului Piaget. Preţul ceasului poate fi explicat prin complexitatea tehnică pe care piesa o prezintă.
Dincolo de Piaget, Helvetansa mai aduce pe piaţa locală branduri de ceasuri precum Vacheron Constantin, Cartier sau Officine Panerai.
De altfel, ieri compania a finalizat investiţia într-un colţ special destinat ceasurilor Vacheron Constantin, manufactură elveţiană cu o tradiţie neîntreruptă de peste 250 de ani, acesta fiind cel mai scump brand pe care Helvetansa îl aduce în România. Investiţia a fost realizată în magazinul Helvetansa de pe Calea Victoriei.
“Investiţia în acest colţ special dedicat brandului Vacheron Constantin s-a ridicat la 40.000 de euro. Clienţii de obicei sunt interesaţi de ceasurile care cu o istorie în spate”, a explicat Max-Igor Muller, administrator al Helvetansa.