„În 2002, am publicat un roman, intitulat «Heartbreak Hill», care descria impactul avut de un atac terorist comis în timpul Maratonului de la Boston. Cartea mea avea la bază agonia şi îngrijorările mele pe care le trăisem cu şase ani înainte, cu ocazia centenarului acestei curse”, afirmă scriitorul american, într-un articol publicat pe site-ul huffingtonpost.com.
În 1996, Tom Lonergan a participat la cea de-a 100-a ediţie a Maratonului de la Boston, aşteptându-se în orice moment ca una sau mai multe bombe să fie detonate. Maratonul de la Boston este evenimentul sportiv care generează cel mai mare număr de spectatori în Statele Unite. În acel an, peste 2,5 milioane de persoane s-au aliniat de-a lungul traseului, pentru a urmări celebra cursă.
„Cât de uşor ar fi, mi-am zis eu, pentru orice terorist. Publicul ar fi o ţintă extrem de uşoară, spun experţii”, afirmă scriitorul.
Din fericire, nimic rău nu s-a produs la acel maraton din urmă cu 17 ani. Lucrurile au rămas neschimbate şi la ediţiile următoare, iar scriitorul – participant la multe curse de maraton la Boston – şi-a păstrat angoasele pentru el însuşi, transformându-le în subiect de roman, pe care l-a publicat după şase ani, în 2002.
În 2002, Tom Lonergan s-a accidentat la nivelul genunchiului şi a avut de ales între o operaţie complicată şi încheierea carierei de maratonist. După peste 40 de curse de maraton la care a participat, scriitorul a ales cea de-a doua variantă şi, de atunci, nu a mai participat la nicio cursă.
Tragedia produsă luni, când trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma atacului terorist comis la linia de sosire a Maratonului de la Boston, l-a determinat pe scriitorul şi istoricul Tom Lonergan să afirme că intenţionează să facă în cele din urmă acea operaţie la genunchi şi să participe la ediţia din 2014 a cursei.