La o zi după o serie de explozii în peninsula anexată de Rusia în 2014, senatorul pro-rus din Consiliului Federației din Crimeea Serghei Tsekov a declarat miercuri că este foarte posibil ca Ucraina să încerce să atace podul Kerci pentru „a ridica moralul armatei”, însă construcția care face legătură între Rusia și peninsula Crimeea este foarte bine apărată și „practic este imposibil să fie afectată”, transmite agenția rusă de știri TASS.
„Acum, aceste sabotaje împotriva instalațiilor militare, a obiectelor civile le dau o anumită creștere a moralului, mai ales conducerii Ucrainei: iată că sunt atât de duri, atât de capabili, efectuează sabotaje pe teritoriul rusesc, inclusiv în Crimeea. Aceste acțiuni, care ridică moralul și spiritul, sunt o cacealma. Faptul că ei pot invada podul nu poate fi negat, dar faptul că noi apărăm podul la maximum, de peste tot – din aer, de sub apă, de la sol, este sigur. Securitatea podului este serioasă și în creștere. Ei pot invada, dar nu vor ajunge la pod”, a declarat Tsekov.
Potrivit acestuia, armata ucraineană nu va putea deteriora serios podul.
„Podul a fost, este și va continua să servească poporul rus”, a adăugat senatorul.
Consilierul președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak, a declarat pentru The Guardian că podul din Crimeea este construit ilegal și că ar trebui distrus.
O serie misterioasă de explozii
Marți, au fost o serie de explozii la un depozit de muniție din nordul Crimeei și la o bază aeriană militară din centrul Crimeei.
Ministerul rus al apărării a spus că un „sabotaj” a provocat explozia de depozitul de arme.
Ucraina nu a confirmat și nici nu a negat implicarea sa într-o serie de explozii recente în Crimeea, anexată de Rusia în 2014.
Exploziile la aerodrom și la un nod de aprovizionare rusesc critic în Crimeea „fac probabil parte dintr-o contraofensivă ucraineană coerentă pentru a recâștiga controlul asupra malului vestic al fluviului Nipru”, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în cea mai recentă evaluare.
Mihail Podolyak, un consilier cheie al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a spus că ar putea avea loc mai multe atacuri în „următoarele două sau trei luni”, similare cu loviturile misterioase de marți asupra unui nod feroviar și a unei baze aeriene din Crimeea.