Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Satu Mare, Flaviu Simu, a declarat vineri într-o conferinţă de presă că a atras atenţia asupra acestui aspect de mai bine de 20 de ani, însă nu au fost luate măsuri, cu toate că legea prevede ca până la vârsta de 18 ani asistenţa stomatologică este gratuită.
‘Şi în 2013 am rămas tot cu un singur cabinet stomatologic şcolar, singurul care este finanţat de la buget, restul sunt cabinete private de stomatologie care pot să acorde asistenţă la cerere. Deoarece mulţi părinţi, majoritatea nu acordă atenţia cuvenită şi nu se face prevenţia cum ar trebui, avem de suferit. De 20 de ani spun acelaşi lucru. Dacă nu vom acorda atenţie cabinetelor şcolare, vom deveni o ţară de ştirbi. De ce? Pentru că numai în cabinetele şcolare se poate face o prevenţie, o profilaxie şi un tratament corect al copiilor. De la şase ani aceşti copii trebuie asistaţi, asanaţi, trebuie tratate cariile incipiente”, a spus Simu.
Acesta a precizat că în judeţ sunt peste 70.000 de elevi care ar trebui să beneficieze de asistenţă stomatologică gratuită, prin cabinetele şcolare.
‘În judeţul nostru avem 70.584 de copii între 0 şi 14 ani. Aceştia sunt absolut privaţi de o asistenţă stomatologică corectă şi de o profilaxie, pentru că profilaxia este cea mai ieftină metodă de a preveni afecţiunile pe nivel de stomatologie. Fondurile CAS fiind atât de reduse, nu văd altă soluţie decât Consiliul Local să înfiinţeze aceste cabinete de urgenţă’, a adăugat Simu.
Potrivit acestuia, în urma demersurilor făcute, în 2012, Consiliul Local Satu Mare a adoptat o hotărâre prin care se înfiinţează patru noi cabinete, însă nu a fost încă pusă în practică.
„Demersurile le-am făcut cu toate formaţiunile care au fost la conducerea acestui municipiu. S-a luat chiar o hotărâre de Consiliu Municipal din 31 mai 2012 în care s-a aprobat înfiinţarea cabinetelor şcolare. Am localizat patru şcoli unde era şi spaţiu şi erau şi disponibilităţi din partea conducerii şcolii. Cum am văzut noi rezolvarea: şcoala să ofere spaţiu, noi oferim medici, iar Consiliul angajează şi plăteşte personalul. Colegiul Medicilor nu dispune de fonduri să înfiinţeze cabinetele şi să le finanţeze”, a mai spus Simu.
În opinia sa, cu trecerea timpului aceste dificultăţi ale stomatologiei se agravează, foarte mulţi tineri având grave probleme la dantură.