Mihai Barsan

Un tir încărcat cu porci s-a răsturnat pe DN 7, în Argeş

accident, arges, porci, TIR

Autotrenul circula dinspre Piteşti spre Râmnicu Vâlcea, pe DN 7, iar în localitatea argeşeană Linteşti şoferul a pierdut controlul volanului, maşina răsturnându-se.

 

La faţa locului au ajuns imediat poliţişti, pompieri, angajaţi ai firmei transportatoare şi un medic veterinar.

 

„Şoferul, care a scăpat nevătămat în urma accidentului, spune că tirul a intrat în balans din cauza unor probleme tehniceşi s-a răsturnat”, a declarat agent şef principal Cristian Stroe de la Poliţia Rutieră Argeş.

 

În urma accidentului, un compartiment al tirului a fost avariat, iar câteva zeci de animale au ajuns pe şosea şi într-o râpă de pe marginea drumului, porcii fiind adunaţi de către angajaţii firmei transportatoare, ajutaţi de pompieri şi de localnici.

 

„Duceam porcii la un abator din Râmnicu Vâlcea pentru sacrificare. Sunt animale verificare sanitar-veterinar, avem asigurare la marfă, avem asigurare şi la maşină, totul este în regulă. Am avut probleme tehnice, maşina a intrat în balans şi s-a răsturnat, cred că mi s-a spart perna de aer”, a declarat şoferul.

 

Porcii au fost încărcaţi în alt tir, în timp ce o macara ajunsă la faţa locului urmează să repună pe roţi maşina răsturnată.

 

Ultimele Articole