Mihai Barsan

Un vasluian a murit în timp ce aştepta ambulanţa într-un sat izolat din cauza drumului blocat de viscol

salvare, viscol

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, bărbatul de 61 de ani a fost găsit în curte, căzut în zăpadă, de către un consătean care a şi sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita o ambulanţă în speranţa că vecinul lui ar mai putea fi salvat.

 

În urma apelului, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui a trimis o autosanitară spre Albeşti, localitate rămasă izolată de aproape două zile în urma ninsorilor şi a viscolului puternic de la începutul acestei săptămâni.

 

„Situaţia drumului blocat spre Albeşti era cunoscută la nivelul ISU Vaslui şi, în consecinţă, s-a trimis spre locul intervenţiei, imediat după apel, şi autospeciala cu şenile, tocmai în ideea de a nu se pierde timpul. În momentul în care s-a ajuns în localitatea Crasna, echipajul medical al ambulanţei a urcat, cu tot cu aparatura necesară, într-o maşină cu şenile şi a plecat spre locuinţa bărbatului de 61 de ani, situată la aproximativ patru kilometri. Din păcate, când s-a ajuns la solicitare, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea victimei, fiind constatat decesul”, a declarat miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Alina Poiană.

 

Potrivit sursei citate, intervenţia echipajului medical până în localitatea Albeşti a durat aproximativ o oră de la momentul apelului la numărul de urgenţă 112. Autorităţile au sesizat Poliţia în acest caz, care va declanşa o anchetă prin care să se stabilească cauzele exacte ale decesului bărbatului de 61 de ani.