Cei de la Econtext spun că una din modalităţi este să vedem câţi bani reuşesc să aducă în plus pentru judeţul lor. Aceasta este una dintre cele mai importante etape economice.
De altfel, două etape sunt importante în gospodărirea banului public: cum aduni sume tot mai mari de bani şi, în al doilea rând, pe ce anume îi cheltuieşti.
Iar ceea ce vom urmări în această analiză se referă la ambele etape! Vom arăta care a fost execuţia bugetelor locale în fiecare judeţ din ţară în anul 2010, acestea fiind cele mai recente date regionale.
Concret, cum au încheiat judeţele României anul 2010 din punct de vedere financiar. Pe plus sau pe minus. Şi cu cât.
Iar în funcţie de aceste cifre vom vedea care au fost cei mai buni aleşi locali. De la început, să spunem că toate judeţele României au încheiat anul 2010 cu excedent bugetar.
Citeşte tot articolul pe http://www.econtext.ro/dosar–2/analiza/unde-avem-cei-mai-buni-alesi-locali-topul-celor-mai-performante-judete-dupa-cum-au-gospodarit-banul-public.html