Money.ro

Unde emigreaza americanii

emigratie, Europa, Eurostat, Germania, imigratie, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, SUA, UE

Numai în statele membre ale Uniunii Europene au imigrat, anul trecut, aproape 172.000 de originari din SUA, arată cifrele oficiale publicate recent de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Mai exact, în anul 2013, 171.800 americani și-au obținut pentru prima dată permise de ședere în unul dintre statele UE.

 

Americanii reprezintă a treia națiune cu cei mai mulți imigranți în Uniunea Europeană, conform cifrelor pe anul trecut. Ei au fost depășiți numeric doar de ucraineni, primii clasați, cu 236.691 imigranți, și de indieni, cu un număr total de 200.844 persoane care s-au stabilit, în 2013, în UE.

 

Aproximativ 13% dintre nativii din SUA care s-au mutat în statele europene au venit în scopuri familiale, iar circa 24% au ales să se mute pentru a-și continua studiile. Totodată, circa 23% dintre aceștia au venit în UE ca să lucreze, restul de 40% fiind determinați de alte scopuri, mai indică cifrele Eurostat.

 

Șase din zece americani veniți în UE în 2013 s-au mutat în Marea Britanie, fiind vorba mai exact de 105.718 persoane. În Anglia, americanii sunt al doilea grup de străini imigranți ca mărime, după indieni, reprezentând 14,6% din numărul total de imigranți în Marea Britanie.

 

A doua țară europeană care i-a atras pe nativii din SUA, în 2013, este Germania, unde au emigrat 11.829 persoane. Americanii reprezintă 5,9% din totalul persoanelor care au obținut permise de ședere în Germania, fiind depășiți numeric de turci și chinezi.

 

Totodată, 4.801 originari de peste Ocean s-au mutat în Olanda, iar 4.177 persoane au ales Irlanda. În Danemarca au obținut, în 2013, permise de ședere 3.752 americani, iar în Belgia, 2.262 persoane. Totodată, în Luxemburg s-au mutat 643 americani, adică 15,4% din numărul total de imigranți.

 

Eurostat a publicat și cifrele privind principalele națiuni care au imigrat în Elveția, deși acest stat nu face partea din UE, americanii fiind prezenți în număr de 5.257 persoane.

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu