Unde se trăieşte cel mai bine în Europa (VIDEO)

Franța, Marea Britanie, pensionare europa, spania

În Franţa, avantajele sociale sunt pe primul loc. Oamenii se pensionează cel mai repede, la fel ca în Polonia. În plus, în Franţa, investiţiile în sistemul sanitar public sunt foarte mari. De asemenea, francezii beneficiază de 36 de zile de concediu pe an, comparativ cu 28, în Marea Britanie, de exemplu.

Pe locul doi în topul ţărilor în care se trăieşte bine este Spania. Aici, unul din factorii principali este clima. Mai exact, este vorba de un număr mai mare de zile călduroare pe an, astfel încât spaniolii se pot bucura de vacanţe de vară prelungite, mai ales că au cele mai multe zile de concediu dintre toţi europenii, adică 43. Şi, tot în Spania, sunt cele mai mici preţuri la alcool.

Locul trei în top este ocupat de Danemarca, urmată de Polonia, Germania, Olanda, Suedia şi Italia. Acelaşi raport arată că Marea Britanie şi Irlanda sunt cele mai neprielnice locuri pentru a trăi în Europa şi asta din cauza costurilor de trai ridicate, a vacanţelor scurte şi a vârstei ridicate de pensionare. Britanicii plătesc cele mai mari preţuri pentru alimente şi carburanţi, iar guvernul alocă pentru sănătate şi educaţie un buget sub media europeană

Ultimele Articole