Există trei principii care stau la baza construcţiei oricărui sistem medical din lume: cel al solidarităţii – asistenţă medicală tuturor, cel al echităţii – calitate decentă pentru cât mai mulţi şi cel al eficienţei economice.
Nimeni nu reuşeşte să le respecte pe toate, dar fiecare aspiră către împlinirea completă a unuia dintre ele. În ce direcţie se îndreaptă România? Stabilind către ce model tinde astăzi sistemul medical românesc, putem afla cui vom plăti servicii medicale peste câţiva ani.
REŢETA NORDICĂ
În Cehia, serviciile oferite prin asigurările de sănătate obligatorii acoperă o arie atât de largă încât asigurările private devin inutile. Totuşi, piaţa serviciilor medicale este concurenţială datorită celor 9 fonduri de asigurări medicale aflate în competiţie pentru atragerea membrilor. Concurenţa între casele de asigurări de sănătate este şi mai intensă în Germania, unde funcţionează 169 de astfel de instituţii. Nu doar pacienţii, liberi să aleagă orice casă de asigurări, câştigă de pe urma acestei demonopolizări a sistemului, dar şi doctorii organizaţi în asociaţii care au puterea de a-şi negocia contractele. Sistemul medical german este totuşi puternic stratificat, principiul solidarităţii fiind respectat dar nu şi cel al echităţii. 87% dintre cetăţenii germani sunt acoperiţi de asigurările medicale obligatorii, dar fiecare beneficiază de acces şi calitate a serviciilor în funcţie de veniturile obţinute. Iată de ce, cei care îşi permit cumpără asigurări medicale private. Este vorba de unul din zece cetăţeni germani.
PURIŞTII
Sistemul medical francez, funcţionând într-una dintre cele mai bogate ţări europene, aplică integral principiul solidarităţii şi echităţii accesului la servicii medicale. Asigurările medicale sunt aici servicii sociale, protejând practic întreaga populaţie. Dar acest mecanism acoperă sub 80% din cheltuielile francezilor cu sănătatea. Restul este suportat prin schemele complementare de asigurări, fiecare cetăţean francez alegând-o pe cea mai convenabilă. Ineficienţa şi delapidarea sunt fenomene vechi în sistemul medical francez, a căror atenuare a fost realizată prin aplicarea unui mecanism simplu: în cele mai multe cazuri pacienţii plătesc direct pentru tratamentul primit, costurile urmând a le fi rambursate ulterior. De reţinut că Franţa este statul european care alocă cea mai mare proporţie din PIB cheltuielilor de sănătate: 11,2%. Citeşte mai mult pe Deutsche Welle
