Banca centrală a Ungariei a menţinut rata dobânzii de referinţă pentru depozitele la două săptămâni la 5,25% pe an, acesta fiind cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. Decizia a fost în ton cu estimările celor 15 economişti intervievaţi de Bloomberg.
În mai, Ungaria a întrerupt un şir de zece luni de reduceri ale dobânzii de referinţă, după ce forintul s-a devalorizat, pe fondul zvonurilor potrivit cărora guvernul condus de Viktor Orban va relaxa politicile fiscale. Guvernul a schimbat tactica, cu promisiunea atingerii ţintei de deficit aprobate de creditorii internaţionali. Pe 31 mai, banca centrală a Ungariei a revizuit în creştere estimările privind inflaţia, reflectând astfel creşterea preţurilor la energia electrică.
„Având în vedere previziunile asupra inflaţiei şi riscurile fiscale ce rămân în actualitate până la anunţarea ţintei de deficit pentru 2011, ne aşteptăm la menţinerea ratelor dobânzii de către Consiliul Monetar”, a declarat pentru Bloomberg Eszter Gargyan, economist în cadrul Citigroup Budapesta.
Forintul s-a depreciat cu 1,1% în faţa monedei unice europene de la ultima întâlnire a consiliului de pe 31 mai, fiind cifrat la 278,03 forinţi/euro în cursul după-amiezii de luni. Pe 7 iunie, moneda naţională a Ungariei s-a depreciat până la o cotaţie de 290,52 forinţi/euro, după declaraţiile alarmiste ale autorităţilor, care comparau situaţia economică a Ungariei cu cea a Greciei, menţionând că vechea guvernare a minţit în legătură cu cifrele finanţelor publice.
În luna mai, banca centrală a Ungariei a revizuit în creştere previziunile asupra inflaţiei de la 4,4% la 4,9% pentru 2010 şi de la 2,3% la 3% pentru 2011