Astfel, Parlamentul de la Budapesta i-a retras guvernatorului MNB, Andras Simor, dreptul de a-şi alege adjuncţii, a extins Consiliul Monetar, care stabileşte rata dobânzii de referinţă şi a creat un nou post – al treilea vicepreşedinte al Băncii Centrale a Ungariei.
Un alt proiect legislativ aprobat tot vineri permite schimbarea din funcţie a preşedintelui Băncii Centrale a Ungariei, dacă instituţia este combinată cu Autoritatea de supervizare a instituţiilor financiare (PSZAF).
Ungaria a fost retrogradată de agenţiile de rating pentru a doua oară într-o lună la ‘junk’ (nerecomandat pentru investiţii), când agenţia de evaluare financiară Standard and Poor’s a luat această decizie pe 21 decembrie, urmând exemplul Moody’s Investors Service.
Forintul s-a depreciat cu 15% faţă de euro din iunie, fiind cea mai slabă performanţă din lume a unei valute în acestă perioadă.
‘Aprobarea reglementărilor privind Banca Centrală a Ungariei arată că executivul nu este serios în privinţa obţinerii unui împrumut de la FMI. Guvernul discută despre încheierea unui acord cu FMI, dar în realitate caută să câştige timp, sperând că situaţia economiei mondiale se va îmbunătăţi şi Ungaria nu va mai avea nevoie de asistenţă financiară’, a declarat Gabor Orban, de la compania Aegon Fund Management, din Budapesta.
Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) s-a declarat „îngrijorată” de modificările vizate de guvernul de la Budapesta asupra legii de funcţionare a Băncii Centrale a Ungariei, apreciind că aceste modificări ar putea afecta independenţa instituţiei.
De asemenea, BCE s-a declarat preocupată de un proiect de reformă. Joi, guvernul Ungariei a abandonat o parte din planificata emisiune de obligaţiuni, după ce costurile de creditare au crescut puternic. Când Ungaria a mai anulat o emisiune de obligaţiuni guvernamentale, în 2008, a fost forţată să solicite asistenţă financiară de la Fondul Monetar Internaţional.
Tot joi, guvernul a vândut obligaţiuni de 15 miliarde de forinţi (40,5 milioane de euro), faţă de obiectivul de 18 miliarde de forinţi. Randamentul mediu pentru obligaţiunile pe zece ani a urcat de la 8,78% la 9,7%.
Reprezentantul FMI în Ungaria, Christoph Rosenberg, declara, miercuri, că nu a fost luată nici o decizie dacă şi când vor începe negocierile oficiale privind un nou acord standby.