Marian Manolache

Ungaria, din rău în mai rău. Cum ar putea pierde până la 1,7% din PIB

economie ungaria, pib ungaria, Ungaria, Viktor Orban

Oficialii europeni au explicat că cifra de 1,6% ar reprezenta efectul total asupra economiei Ungariei al fondurilor care ar putea fi suspendate în 2013, dar nu a precizat valoarea exactă a fondurilor reţinute.

 

Deficitul Ungariei a depăşit pragul de 3% din PIB fixat de UE încă de la aderarea ţării la blocul comunitar, în 2004. Miercuri, Comisia Europeană a propus sancţionarea Ungariei pentru deficitul sau. Comisia a apreciat că deşi Ungaria a adoptat măsuri pentru reducerea deficitului, au fost numai măsuri excepţionale, care nu vor avea ca efect reducerea deficitului într-un mod sustenabil.

 

Ministerul Economiei din Ungaria a anunţat luni că deficitul bugetar a atins 1.734 miliarde de forinţi (5,49 miliarde de euro) în 2011, o cifră mai mare de 2,5 ori decât previziunile iniţiale.

 

Guvernul prevedea iniţial un deficit de 687 miliarde de forinţi, o cifră revizuită de mai multe ori în creştere, ajungând în decembrie la 1.500 miliarde de forinţi.

 

Guvernul a adăugat însă că obiectivul unui deficit public de 2,94 % din PIB în 2011 nu este în pericol, deoarece odată luate în calcul fondurile caselor de pensii private, naţionalizate în cursul anului, obiectivul va fi atins.

 

De la 1 ianuarie în Ungaria a intrat în vigoare majorarea cu două procente a TVA, de la 25% la 27%, cea mai ridicată cotă din Uniunea Europeană, o măsură decisă de premierul Viktor Orban pentru acoperirea deficitului bugetar. Taxa de 18% la produsele alimentare de bază rămâne nemodificată, ca şi cea de 5% la cărţi şi ziare.

 

Recent, Banca Naţională a Ungariei a avertizat că în 2012 Ungaria va înregistra un deficit de 3,1% din PIB, peste ţinta de 2,5% pe care o are în vedere guvernul de la Budapesta. În plus, Banca Naţională a avertizat că măsurile avute în vedere de guvern se concentrează preponderent pe partea de venituri.

Ultimele Articole