Money.ro

Ungaria sprijină aderarea României la spaţiul Schengen

Budapesta, Roberta Anastase, România, spaţiul Schengen, Ungaria

Kover Laszlo şi Roberta Anastase au semnat un acord de cooperare între parlamentele celor două ţări. Oficialul ungar a salutat cu această ocazie adoptarea recentă a noii legi a educaţiei de către parlamentul român şi faptul că până în vară urmează a fi dezbătut un proiect de lege privind statutul minorităţilor naţionale.

 

Acordul de cooperare se concentrează pe cele mai importante teme actuale ale Uniunii Europene, a adăugat preşedintele parlamentului ungar. Acesta prevede întărirea cooperării între diplomaţiile Ungariei şi României, precum şi cadrul pentru o acţiune comună la nivel regional, a mai spus oficialul ungar.

Ultimele Articole