Ungaria vrea să ia propriile decizii pentru relansarea economiei – oficial guvernamental

criză, economia Ungariei, economie, redresare, relansare, relansarea economiei, Ungaria, unguri

„Vrem să ne recâştigăm suveranitatea economică, să luăm propriile decizii. Populaţia va înţelege astfel că avansul economic este rezultatul deciziilor guvernului şi nu al tot felul de credite primite din străinătate”, a declarat Mihaly Varga, secretar de stat, şef al biroului premierului Viktor Orban, într-un interviu pentru postul de televiziune Hir TV.

El a adăugat însă că Ungaria este recunoscătoare pentru ajutorul primit din partea instituţiilor internaţionale în 2008, fără de care ţara ar fi fost în faliment.

Ungaria a primit în octombrie 2008 un împrumut de 20 de miliarde de euro din partea UE, FMI şi Băncii Mondiale, cu condiţia reducerii deficitului bugetar la 3,8% din PIB în 2010 şi la 2,8% în 2011.

Statul ungar a primit peste două treimi din fonduri, dar a anunţat în februarie că renunţă la ultimele două tranşe, preferând să se finanţeze de pe pieţele financiare.

Varga a precizat că autorităţile de la Budapesta s-au angajat să menţină deficitul bugetar sub 3,8% din PIB în 2010 şi a arătat că Ungaria este deschisă dialogului cu FMI.

Pentru 2011, obiectivul privind deficitul bugetar va fi anunţat în urma negocierilor cu Uniunea Europeană, după Consiliul European care va avea loc în octombrie.

Ministrul Economiei Gyorgy Matolcsy a declarat joi că Ungaria nu intenţionează să menţină deficitul bugetar sub 3% din PIB în 2011, dacă alte state vor obţine permisiunea să aibă un deficit mai mare.

Ultimele Articole