Reducerea fiscalităţii este unul dintre punctele care au făcut parte din programul electoral al partidului Fidesz ce a câştigat recent alegerile.
Oficialii maghiari nu au precizat încă modul în care vor aplica aceste reduceri de taxe, şi spun că pentru combaterea crizei economice vor aplica un set de măsuri pe termen scurt şi lung.
Aceştia au acuzat şi moştenirea guvernării anterioare, avertizând că ţinta de deficit de 3,8% din PIB convenită cu FMI şi UE are putea fi depăşită considerabil în acest an. Un oficial guvernamental declara joi că deficitul ar putea atinge chiar şi la 7,5% din PIB, lucru ce a agitat pieţele şi a dus la devalorizarea cu 1,7% a forintului maghiar.
Miercuri, Banca centrală estima că deficitul se va încadra în marja de 4,3 – 4,5% din PIB, dacă guvernul va menţine actualul nivel de cheltuieli şi încasări.
Jose Manuel Barroso, preşedintele CE, spune că Ungaria ar trebui să fie foarte atentă în perioada următoare pentru că “se află într-o poziţie foarte delicată”.
“Mesajul meu către Ungaria este acela de a accelera consolidarea fiscală, nu de a o reduce. A merge împotriva consolidării fiscale în Europa de azi ar fi un dezastru”, a declarat Barroso.