Controlul a vizat 118 universităţi, iar abaterile au fost constatate în legătură cu ‘informarea consumatorilor’ privitoare la tarife şi obiectul de activitate al universităţii pentru care aceasta este autorizată să funcţioneze.
Alte încălcări ale prevederilor legale s-au referit la ‘informarea precontractuală’ referitoare la serviciile universitare prestate, precum şi la ‘conţinutul contractului’ (drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţii de reziliere, termen-limită pentru asigurarea suportului de curs etc).
Controlul a avut în vedere şi respectarea legii privind protecţia consumatorilor conform căreia acesta trebuie să aibă libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de produse şi servicii, fără a i se impune clauze abuzive, iar redactarea clauzelor contractuale trebuie să fie clară şi precisă.
Astfel, la Iaşi, comisarii ANPC au constatat că în contract era prevăzut că ‘taxele achitate nu se returnează în nicio situaţie’, că ‘nu se poate solicita restituirea taxelor achitate în cazul exmatriculării sau al continuării studiilor la altă instituţie’ şi că ‘trebuie să se achite integral taxa de studii pentru întregul an universitar’.
Acţiunea tematică de verificare s-a derulat în perioada 8 – 17 octombrie.