„Pe absolut toate evaluările internaţionale făcute în acest moment, România în 2011 şi 2012 va înregistra creştere economică. În ce fel această creştere se va regăsi în nivelul de trai al cetăţenilor, principalul moment va fi acela al creşterii numărului locurilor de muncă”, a spus Diaconescu, notând că acestea sunt „informaţii reci, de evaluare” şi nu de contextualitate politică.
Mai mult, spune Diaconescu, România nu va fi în situaţia „spiralei negative” care a afectat ţări precum Irlanda, Portugalia şi Grecia, însă mai poate fi afectată de criză din cauza dependenţei de piaţa europeană. „În această perioadă, România mai poate să fie afectată de probleme care ţin de criza economică, în special datorate de legăturile cu piaţa UE – peste 75% din schimburile comerciale ale României se fac cu state membre UE – cât şi eventualele convulsii determinate de probleme macroeconomice, dezvoltări politice în unele state”, a precizat liderul UNPR.
Diaconescu a atras atenţia şi asupra unor domenii unde rezultatele se lasă aşteptate, cum ar fi absorbţia fondurilor europene şi domeniul energiei. „Este o zonă pe care încă nu am reuşit, instituţiile statului şi deciziile guvernamentale, să o abordăm”, a spus el.