Mihai Voican

UNSICAR, despre noul proiect RCA: ”Afectează masiv și arbitrar capitalul autohton prezent în această industrie”

RCA, UNSICAR

Brokerii de asigurări se opun plafonării comisionului de distribuție la un procent fix si solicita modificarea articolului in sensul aducerii acestuia la conditiile de piata din data de 28.02.2023, la fel ca pentru ceilalti actori ai pietei. Propunerea afectează masiv și arbitrar capitalul autohton prezent în această industrie, spun aceștia.

Iată comunicatul integral al UNSICAR:

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) se opune noului proiect de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru polițele RCA, principalele motive fiind îngrădirea concurenței și discriminarea distribuitorilor independenți în raport cu canalele de vânzări directe ale asigurătorilor.

Membrii UNSICAR înțeleg demersurile autorităților în direcția prevenirii eventualelor efecte negative asupra consumatorilor ca urmare a insolvenței Euroins România, dar măsura plafonării comisioanelor brokerilor la 8% nu este o soluție corectă pentru piața în care ne desfășurăm activitatea. Dupa cum se mentioneaza in proiect, singurul element care se plafoneaza in proiect este comisionul intermediarilor, restul elementelor fiind inghetate la pretul de piata.

În acest context, UNSICAR propune autorităților ca nivelul comisioanelor de distribuție aferente contractelor RCA să fie limitat la nivelul menționat în contractele de distribuție valabile între asigurători și distribuitori la data de 28.02.2023, pentru o perioada de 6 luni de la data intrării în vigoare a viitorului act normativ.

Astfel, sarcina financiară și riscul măsurilor luate va fi suportat în mod egal de asigurători și intermediari.

Fara aceasta modificare consideram ca plafonarea prevăzută în proiect nu poate decât să adâncească situația dificilă în care se află piața de asigurări RCA. Acest aspect este cu atât mai mult valabil în cazul acestui proiect care propune plafonarea comisioanelor de distribuție, prevedere care, în opinia Uniunii, ignoră aspecte esențiale legate de prevederi legislative deja existente și omite să evalueze impactul asupra pieței de intermediere de asigurări și asupra consumatorilor.

UNSICAR apreciază că propunerea plafonării comisionului încalcă articolul 16 din Constituția României privind egalitatea în drepturi, deoarece va transfera sarcina financiară aferentă măsurii de plafonare doar către intermediarii de asigurări, constituind totodată o veritabilă expropriere a veniturilor distribuitorilor de asigurări, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Singura piata pe care exista concurenta intensa in industria de asigurari – piata de intermediare – risca sa ramana fara acest atribut, iar singurii care pierd sunt consumatorii, prin consecintele care se manifesta de obicei  intr-o piata cu oferta scazuta. Practic, desi acuza lipsa de concurenta la nivelul asiguratorilor, autoritatile iau masuri pentru reducerea concurentei si la nivelul distribuitorilor.

Consideram ca o astfel de abordare nu este in beneficiul celor peste 8 milioane de clienti care folosesc serviciile brokerilor de asigurari si celor peste 40.000 de distribuitori licentiati in aceasta industrie.

De asemenea, propunerea va avea ca efect crearea unor condiții inegale de concurență, favorizând vânzările prin canalele directe ale asigurătorilor, care nu intră sub incidența viitoarei plafonării, în detrimentul canalelor de vânzare independente.

Amintim că Ministerul Justiției a dat deja un aviz negativ pe proiectul de plafonare publicat anterior, instituția menționând că nivelul comisioanelor de distribuție reprezintă un aspect legat de politica comercială a operatorului economic.

În plus, Ministerul Justiției a arătat că propunerea plafonării tarifelor RCA și, implicit, a comisionului brokerilor trebuie adoptată doar prin act normativ de nivelul legii, nu prin hotărâre de guvern.

În acest context, dacă măsura plafonării tarifelor RCA va fi adoptată prin hotărâre de guvern, există riscul ca prevederile acesteia să fie declarate nelegale la un eventual control al instanței competente, cu consecința stabilirii unor obligații de plată în sarcina bugetului de stat și a afectării domeniilor de activitate vizate.

Totodată, există riscul declanșării procedurii de infringement împotriva României, în condițiile în care distribuția independentă de asigurări este o componentă esențială a pieței de asigurări, așa cum prevede și Considerentul 4 al Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016.

Apreciem că o parte semnificativă a distribuitorilor nu va putea absorbi șocul pe care l-ar crea adoptarea proiectului de HG in aceasta forma, riscând, conform estimărilor UNSICAR, reducerea numărului de angajați sau parteneri implicați direct în activitatea de intermediere de asigurări, prin falimentul acestora sau pur și simplu renunțarea la desfășurarea acestei activități.

Reducerea masivă a distribuției independente va afecta semnificativ interesele consumatorilor de asigurări pe termen mediu și lung, mai ales în orașele și localitățile cu o populație sub 30.000 locuitori, prin restrângerea accesului la asigurări și la consultanța care însoțește produsele complexe.

Deloc neglijabil este și faptul că aceste zone acoperă peste 50% din populația României și sunt, de regulă, și cele cu acces redus la soluțiile de achiziție online, distribuția door-to-door fiind singura posibilitate de a avea acces la produse de asigurare.

Lasă un comentariu