URMĂREŞTE LIVE CUM SE APROPIE DE PĂMÂNT ASTEROIDUL
El va trece atât de aproape de Terra, încât se va afla la o distanţă mai mică decât altitudinea la care se află sateliţii geostaţionari.
„În medie, un asteroid cu o astfel de mărime se apropie atât de mult de Terra o dată la 40 de ani şi riscă să se ciocnească cu planeta noastră la fiecare 1.200 de ani”, a precizat, săptămâna trecută, Donald Yeomans, directorul departamentului Near Earth Object (NEO), din cadrul Jet Propulsion Laboratory, într-o conferinţă de presă telefonică.
Vineri, el va fi vizibil cu un telescop amator în Europa de Est, Australia şi în Asia, unde va fi noapte. Asteroidul va apărea ca un punct strălucitor care se deplasează pe cer.