Ursache: Votul pentru administrarea Fondului Proprietatea trebuie reluat (VIDEO)

aga, FP, Franklin Templeton, Ursache

“Sunt doua consideratii. Prima, in conformitate cu legislatia romaneasca, un astfel de amendament la sfarsitul adunarii generale nu are valoare juridica. Reprezentantii din AGA nu si-au indeplinit datoria. Se refera numai la termeni si la conditii si nu la semnarea contractului. In al doilea rand, daca astazi s-a renegociat contractul de selectie, acest contract nu este aprobat de AGA. Si astfel, am spus sa se reia AGA si sa se reia votul, ceea ce va fi o formalitate. Pentru a incheia acest capitol este nevoie ca aceasta forma negociata de comisia de selectie sa fie supusa si actului in sine de semnare a contractului. Nicidecum hotararea AGA nu poata sa intervina in decat actionarului majoritar, care a fost pentru protejarea interesuluiactionarului majoritar.

Preşedintele comisiei de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea, Enache Jiru, a renunţat la împuternicirea acordată de acţionari pentru semnarea contractului cu Franklin Templeton, saptamana trecuta, după solicitarea Guvernului de renegociere a contractului.

Corin Trandafir, reprezentant minoritar in Consiliul de Supraveghere al Fondului considera ca Ministerul Finantelor si-a indeplinit rolul de actionar majoritar.

“Dupa vot, a avut loc o informare a AGA, cred ca renuntarea la madat din partea domnului Jiru nu-si are justificare. Singurul lucru care trebuia, era semnarea contractului”, a afirmat Trandafir. El considera ca actionarii minoritari isi doresc semnarea cu administratorul selectat.

Potrivit lui Sebastian Vladescu, fostul presedinte al Comisiei de selectie, semnarea contractului in forma sa veche ar fi o greseala si asta pentru ca „mandatul asa cum a fost formulat, este in esenta gresit”.

Consiliul de Supraveghere a Fondului Proprietatea a renegociat contractul de administrare cu firma americană Franklin Templeton şi urmează să-l supună aprobării acţionarilor. Anunţul a fost făcut astăzi de Mircea Ursache, preşedintele Consiliului de Supraveghere.

Franklin Templeton va fi administrator de portofoliu, dar şi de Fond. Valoarea comisionului nu a fost renegociată – a rămas la 0,379% pentru administrarea portofoliului şi 0,1% pentru administrarea intrinsecă a fondului. Procentul se va aplica, înainte de listare, la valoarea activului net, iar ulterior listării, la capitalizare.

Mircea Ursache a subliniat că au fost incluse în contract şi criterii de performanţă, după care Franklin Templeton va fi plătit. Administratorul Fondului Proprietatea va trebui să întocmească şi raportări periodice pentru a primi contravaloarea serviciilor. Dacă forma renegociată a contractului va fi acceptată de acţionarul majoritar, Ministerul de Finanţe va trebui să desemneze o persoană pentru a semna documentul.

Ultimele Articole