Totuşi, şansele ca zona Euro să se destrame au crescut alarmant, din cauza panicii financiare, a deteriorării rapide a situaţiei economice şi a încăpăţânării cu care situaţia a fost lăsată să ajungă la limită, arată o analiză făcută de The Economist.
Economistul francez Jacques Attali a încetat să-şi mai facă griji dacă Franţa îşi va pierde ratingul premium AAA şi spune, într-un interviu pentru publicaţia „20 Minutes”, şi îşi pune o întrebare şi mai apăsătoare: „Va mai exista moneda Euro de Crăciun?”. Economistul consideră că există peste 50% şanse ca uniunea monetară europeană să înceapă să se destrame până la sfârşitul anului.
Investitorii se tem din ce în ce mai mult şi se feresc de instrumentele financiare ale guvernelor, chiar dacă există semne puternice că politicul începe să îşi facă treaba. Cel mai recent exemplu este Spania, unde alegerile au fost câştigate de Partidul Poporului, care s-a angajat să facă reformă şi să introducă austeritatea. Totuşi, costurile de împrumut au continuat să crească, guvernul spaniol fiind nevoit să plătească un randament de 5,1% la titlurile cu maturitate la 3 luni, dublu faţă de luna trecută.
În Italia, noul guvern tehnocrat condus de Mario Monti nu a reclădit nici el încrederea investitorilor. Randamentul bondurilor la 10 ani rămâne mult peste 6%. Belgia şi Franţa se împrumută la costuri din ce în ce mai mari. Până şi Germania a întâmpinat dificultăţi, în această săptămână, în a-şi vinde toate titlurile, nereuşind să strângă decât 3,6 miliarde de euro, faţă de cele 6 miliarde pe care le preconiza.
Randamentul bondurilor europene
Panica în ce priveşte băncile Europei nu este nici ea la un nivel mai scăzut. Accesul la pieţele de fonduri s-a micşorat, iar piaţa interbancară este supusă unui stres tot mai puternic, pentru că băncile refuză să se mai împrumute între ele. Firmele îşi lichidează depozitele din băncile ţărilor periferice, băncile sunt forţate să-şi vândă deţinerile şi să micşoreze creditarea.