Mihai Voican

Vaccinată cu trei doze, Gabriela Firea are din nou Covid! „E peste tot. Se răspândește ca focul”

Firea COVID, florentin pandele, gabriela firea

Gabriela Firea a anunţat pe o rețea de socializare că ea şi soţul ei, Florentin Pandele, au din nou COVID. De data aceasta, cei doi s-au infectat cu varianta Omicron. Este a treia oară când fac Covid-19.

Fostul primar al Capitalei a precizat că s-a infectat de la copii.

„Foto cu zâmbet timid. Avem Covid de câteva zile, din nou. De data aceasta, de la copii. E peste tot, oricum. Se răspândește ca focul. Ei sunt, deja, negativi, dar, între timp, ne-am pozitivat noi. Au trecut deja câteva zile de boală, suntem binisor, ceva simptome în plus la omicron, fata de delta de acum 3 luni. Trec repede si zilele de izolare care au mai rămas…de săptămâna viitoare, din nou, cu energie, plecăm spre activități! Un moral bun creste si imunitatea”, a scris Gabriela Firea.

Gabriela Firea, care în luna noiembrie a preluat Ministerul Familiei, Tineretului și Egalități, a făcut Covid pentru a doua oară în trei luni. În luna octombrie, ea a anunțat că s-a îmbolnăvit, dar că trece printr-o formă ușoară a bolii.

Gabriela Firea este vaccinată cu trei doze

Gabriela Firea este vaccinată cu trei doze de vaccin anti-covid, după cum însăși a declarat. „Știam că vaccinul nu ne protejează de o posibilă contaminare dar ne-am dorit să imunizăm organismul pentru a se apăra mai eficient de boala. Ceea ce se întâmplă deja (…) În fața bolii toți suntem egali”, a spus ea la vremea respectivă.

Ea declara ulterior, într-o emisiune televizată că s-a tratat cu Arbidol, un medicament de care a făcut rost prin „prieteni, cunoștințe”, pentru că nu figurează pe lista medicamentelor omologate pentru tratamentul COVID în România.

Gabriela Firea și Florentin Pandele au împreună doi băieți.