Proiectul de lege prezentat de Ministerul IMM-urilor se concentrează pe organizarea unei companii de tip holding, precum şi pe impozitarea directă şi indirectă. Am să încep cu aspectele de natură fiscală, întrucât acestea au implicaţii în investiţii şi în gradul de concentrare economică. În conformitate cu prevederile art.19 din proiectul de lege, din punct de vedere fiscal, grupul de companii ce alcătuiesc un holding va fi tratat precum o entitate juridică unică. Pe cale de consecinţă, impozitul pe profit se aplică asupra rezultatului financiar consolidat, şi nu asupra rezultatului financiar al fiecărei societăţi comerciale din grup. Art. 19 din textul proiectului de lege este corect, pentru că reduce posibilităţile unei companii de a scăpa de Fisc mutând activităţi de la o firmă la alta, atât în ţară, cât şi în străinătate. Totuşi, ea va fi greu de aplicat dacă în legislaţie se menţin trei sisteme de impozitare directă, respectiv cota unică, impozitul minim şi impozitul pe venit, de 3%. Ca atare, trebuie pusă ordine în Codul Fiscal, prin fixarea unui singur impozit. Totodată, dispoziţia din proiectul de lege la care mă refer diminuează din sarcina fiscală, eliminând dubla impunere, ce are aplicabilitate, deocamdată, doar pentru companiile străine care operează în România, în baza acordurilor bilaterale de evitare a dublei impuneri şi de prevenire a evaziunii fiscale pe care statul român le-a încheiat cu terţe state. Pot apărea însă efecte perverse în cazul investiţiilor străine directe. Adică, acestea să se realizeze doar formal. Astfel, dacă în România nivelul impozitului direct aplicat companiilor este mai mic decât în altă ţări, va creşte fenomenul de migrare a companiilor parentale din statele cu fiscalitate mai înaltă către ţara noastră.
Asta nu înseamnă că vor fi relocate şi filialele ce desfăşoară activităţi productive, întrucât, prin consolidarea conturilor la compania parentală, impozitul se plăteşte în România, nu în statul în care se realizează venitul. Acelaşi fenomen se poate întâlni, în mod similar, în statele care au impozite directe mai scăzute decât România. Această situaţie este compensată de o altă dispoziţie din proiectul de lege (art. 21), ce dispune ca tranzacţiile realizate între companiile din structura grupului să fie exceptate de la plata TVA. Dacă Ministerul Finanţelor nu va fi de acord cu exceptarea de la plata TVA, aproape toate avantajele sistemului se diminuează substanţial, inclusiv investiţiile străine directe care angajeaza forţă de muncă şi realizează venit pe teritoriul României. Proiectul de lege prevede, de asemenea, ca impozitul pe dividend să fie plătit o singură dată de societatea parentală, ceea ce este firesc, fiindcă aceste companii înregistrează venit pe seama filialelor, realizând doar coordonarea şi managementul unitar al grupului.
Aspectele financiar-contabile sunt neglijate de proiectul de lege. Deşi acestea pot fi detaliate prin reglementări secundare, este necesar să existe măcar o trimitere la Directiva a VII-a Europeană privind conturile consolidate (Seventh Council Directive 83/349/EEC), întrucât o companie de tip holding trebuie să asigure nu numai consolidarea conturilor, ci şi auditarea acestora. Pe cale de consecinţă, se modifică legislaţia primară privind auditarea. Apoi, art. 1 din Directiva a VII-a Europeană defineşte cu claritate controlul unei societăţi parentale asupra filialelor, pe când proiectul de lege nu o face bine. Aceste ultime aspecte de drept societar cred că ar fi trebuit preluate din Directiva a VII-a, pentru a da rigoare textului. Totodată, proiectul de lege nu lămureşte despre ceea ce se întâmplă în cazul unei fuziuni din care apare o societate europeană.
De aceea, este necesară o corelaţie cu Regulamentul Consiliului nr.2157/2001. În fine, terminologia folosită trebuie puţin ajustată (companie de tip holding, în loc de holding, care poate însemna altceva în limba engleză; societate parentală, în loc de societate-părinte), dar acestea din urmă sunt deja detalii.
>Valentin M. Ionescu este director general al companiei Unic Management Consulting. A fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi ministru al Privatizării (1997-1998)
