Valeriu Turcan a fost avansat de la 1 ianuarie consilier prezidenţial

consilier prezidential, preşedintie, Traian Basescu

Decretul semnat de preşedinte a fost publicat în Monitorul Oficial. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale prevede că structurile de conducere din cadrul instituţiei sunt: consilier prezidenţial, cu rang de ministru, consilier de stat, cu rang de secretar de stat, director, şef de serviciu, şef de birou. Potrivit aceluiaşi Regulament, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat sunt numiţi sau eliberaţi din funcţie de către preşedintele României, prin decret prezidenţial, respectiv decizie prezidenţială.

Ultimele Articole