Specialiştii avertizează că Nokia trebuie să acţioneze urgent, iar pentru a obţine rezultate rapide, e nevoie de schimbări pe toate planurile. Ultima lovitură dată în piaţă de finlandezi a fost modelul N95 lansat în urmă cu patru ani, care a ridicat marja operaţională a diviziei de telefoane până la 21 de procente. De atunci însă Apple şi Reasearch in Motion au erodat baza de clienţi şi profitul companiei, coborând marja la 12,1% în ultimul trimestru.
Analiştii spun că prima mişcare de business în aceste condiţii ar trebui să fie schimbarea din funcţie a directorului general al companiei Olli-Pekka Kallasvuo.
De la preluarea funcţiei în iunie 2006 Kallasvuo nu a reuşit să aducă pe piaţă o competiţie serioasă pentru iPhone şi pentru iTunes ale Apple. Spre comparaţie rivalii Motorola şi Sony Ericsson, care au operat la timp schimări la vârf, au reuşit să obţină suportul operatorilor după ce au început să producă telefoane cu platforma Android de la Google.