Valul de bani aşteptat după anunţarea programului Fed a trecut pe lângă Europa emergentă

bani, eUROPA EMERGENTA, fed, Rezerva Federala, SUA

În pofida aşteptărilor ca decizia Fed să extindă şi în estul emergent al Uniunii Europene o creştere a pieţelor cauzată de excesul de lichiditate, monedele Cehiei, Ungariei şi Poloniei au înregistrat doar variaţii uşoare, potrivit unei analize Reuters.

 

O parte a acestei situaţii se datorează perspectivelor mai slabe de creştere economică în raport cu alte state care concurează pentru aceleaşi fluxuri financiare, precum cele din America Latină sau Asia, unde investitorii anticipează o apreciere a monedelor locale în raport cu dolarul de circa 5% pentru acest an.

 

Un alt motiv este reprezentat de dobânzile scăzute din regiune. Dobânda de 3,5% din Polonia sau cea de 0,75% din Cehia sunt cu mult sub 10,75% în Brazilia, sau peste 6% în India, Turcia şi Africa de Sud.

 

Analiştii consideră că temerile legate de criza din zona euro şi datele pozitive privind piaţa muncii din SUA au cauzat aprecierea dolarului, dar au şi stopat un trend de aproximativ o lună, care a condus la aprecierea zlotului şi forintului cu 2% din august. Citeşte articolul