Înmulţirea acestor animale marine este influenţată pozitiv de pescuitul intensiv dar şi de poluarea apei marine.
Conform biologului marin spaniol Josep Maria Gili, de la Institut de Ciencies del Mar, meduzele, aceste creaturi marine oarbe, fără creier şi fără inimă, sunt purtate de curenţii marini în număr din ce în ce mai mare în zonele de coastă de pretutindeni din lume, meduza devenind în ultima perioadă adevărata regină a mărilor.
Meduzele şi oamenii intră din ce în ce mai des în contact în zonele turistice de plajă şi în zonele de coastă exploatate industrial, iar acest contact aduce pierderi de milioane de dolari în fiecare an – pierderi provocate, spre exemplu, de defectarea echipamentelor în urma pătrunderii meduzelor în sistemele de răcire ale centralelor electrice şi ale centralelor de desalinizare a apei marine.
Meduzele provoacă pagube importante şi pentru pescuit. Ele distrug plase şi le provoacă arsuri chimice pe piele pescarilor care le ating fără mijloace de protecţie. Dacă, spre exemplu, mai multe meduze sunt purtate de curenţi spre plasele care delimitează o fermă marină de peşte, toxinele acestor animale pot ucide toţi peşti din crescătorie provocând importante pagube materiale.
La toate acestea se adaugă şi pagubele pe care le produc pentru turism. Spre exemplu, în ultimele zile, la Barcelona, Crucea Roşie a tratat peste 400 de cazuri de turişti atinşi de meduze, iar salvamarii au ridicat un steag galben pentru a avertiza împotriva intrării în apă.
Principala problemă, conform biologului marin Josep Maria Gili, este pescuitul intensiv. Este aritmetică simplă, susţine el: „Dacă reduci numărul peştilor care se hrănesc cu meduze, precum şi numărul peştilor care concurează cu meduzele pentru aceeaşi hrană, în mod natural numărul meduzelor va creşte”.
Meduzele sunt în mod normal o componentă importantă a ecosistemului marin. Conform biologilor, 124 de peşti şi 34 alte animale marine, aşa cum sunt ţestoasele, se hrănesc cu meduze. La rândul lor, meduzele consumă în primul rând zooplancton, puiet de peşte şi peşti mai mici.
Atunci când pescuitul este mult prea intensiv, aşa cum se întâmplă în prezent în mai toate apele lumii, apar efecte secundare grave: meduzele concurează cu din ce în ce mai puţini peşti pentru zooplancton, iar abundenţa de resurse la face să se înmulţească mai mult decât în condiţii normale. În acelaşi timp, ele exercită o presiune şi mai mare asupra populaţiilor de peşti din ecosistem, hrănindu-se cu puietul acestora. Rezultatul este o explozie a numărului meduzelor şi colapsul populaţiilor de peşti.
Meduzele sunt organisme relativ simple. Corpul lor este alcătuit în proporţie de 98% din apă, la care se adaugă ţesuturi gelatinoase, organe sexuale şi o cavitate gastrovasculară, un sistem nervos primitiv şi o capsulă cu venin. Sunt cunoscute aproximativ 1.500 de specii de meduze.
Pe cât de fragile şi delicate par aceste animale, pe atât de puternice şi rezistente sunt. Meduzele sunt nişte maestre ale evoluţiei. În ultimii 600 de milioane de ani meduzele au supravieţuit apariţiei peştilor, principalii lor inamici naturali şi competitori pentru hrană, au supravieţuit perioadelor glaciare care au alternat cu cele de încălzire, au supravieţuit apariţiei şi dispariţiei a numeroase mări şi oceane, impactului cu meteoriţi şi erupţiilor vulcanice, rămânând practic neschimbate
